vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTVerificări încrucişate la plătitorii taxei de salubrizare

Verificări încrucişate la plătitorii taxei de salubrizare

Edilii botoşăneni vor să facă ordine în privinţa persoanelor care nu plătesc taxa de salubrizare. Astfel, sunt parcurse o serie de etape pentru a identifica diferențele dintre numărul de cetățeni declarați la asociațiile de proprietari și cei care sunt în evidență la Direcţia Impozite şi Taxe Locale.

Viceprimarul Bogdan Buhăianu a declarat că, într-o primă etapă, au fost organizate şedinţe cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari cărora li s-au cerut liste cu toate persoanele care locuiesc în spațiile locative administrate de asociații.

În etapa a doua, aceste liste au ajuns la serviciul control de la impozite și taxe și se face un control încrucișat între baza de date la impozite și taxe și listele primite de la președinții de asociație. Ulterior, pentru spațiile locative în care sunt identificate diferențe de număr de persoane vor fi trimise notificări pentru ca persoanele respective să vină să depună o declarație conformă cu realitatea. Dacă nici atunci nu se vor prezenta, se va trece la a patra etapă, când se va trimite o declarație de impunere directă pentru plata taxei de salubrizare”, a explicat Bogdan Buhăianu.

Este o chestiune care ține de corectitudinea cetățeanului”

Potrivit edilului, deja au fost depistate persoane pentru care nu se plătea taxa de salubrizare. „Dacă la data de 8 martie 2021 încasările din taxa de salubrizare erau de aproximativ 3.800.000 de lei, la 8 martie 2022, încasările au ajuns la 5 milioane de lei. Numărul de persoane care au plătit această taxă este mai mare în acest an”, a precizat viceprimarul.

Botoşănenii care nu au plătit taxa de salubrizare pentru toţi membrii familiilor lor sunt aşteptaţi la Direcţia Impozite şi Taxe Locale pentru a reglementa această situaţie.

Este o chestiune care ține de corectitudinea cetățeanului din Botoșani, de corectitudine față de ceilalți locatari care-și plătesc taxele și impozitele. Practic, dacă unii cetățeni din municipiul Botoșani nu-și plătesc taxa de salubrizare, această taxă nu poate să rămână la acelaşi nivel”, a concluzionat Bogdan Buhăianu.

Mii de persoane s-au sustras de la plata taxei

În anii 2017 şi 2018, au fost făcute verificări încrucişate între evidenţele DITL şi datele transmise de asociaţiile de proprietari şi au fost găsite aproximativ 2000 de persoane care nu achitaseră taxa de salubrizare.

În anul 2019, obiectivul DITL a fost să se declare botoşănenii de la case ca plătitori ai acestei taxe. Până la 31 decembrie 2018, proprietarii de case au avut contract cu Urban Serv. La finele anului 2019, s-a anunţat că au fost depuse 5.548 de declaraţii. „Din evidenţele noastre în municipiu sunt 5.997 de case, deci încă mai am o diferenţă de peste 400 de case la care încă suntem pe anumite faze de notificare şi de urmărire. Avem declarate la case, 9.328 de persoane, la Urban Serv erau 8.000, noi am realizat ceva mai mult”, declara atunci Dumitru Neamţu, director adjunct al DITL.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...