joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BT20.000 de botoșăneni s-au autorecenzat în primele zile ale Recensământului Populației și...

20.000 de botoșăneni s-au autorecenzat în primele zile ale Recensământului Populației și Locuințelor

În jur de 20.000 de botoșăneni s-au autorecenzat în primele cinci zile de la debutul etapei de colectare a datelor de la populație pentru recensământul Populației și Locuințelor.

„Botoșaniul este undeva la mijlocul clasamentului. Suntem top 10 alături de județele Suceava și Piatra Neamț. În general, eu sunt mulțumit de cum au decurs lucrurile în primele zile”, a declarat Valentin Popa, directorul DJS.

Acesta a mai precizat faptul că speră ca ritmul să se mențină la fel și în următoarele săptămâni. „Sperăm ca oamenii să continue să se autorecenzeze în același ritm și în săptămânile următoare. În prima săptămână a fost impactul, faptul că a fost mediatizat atât de presa centrală, cât și de cea locală”, a spus directorul.

Cât despre persoanele care nu se autorecenzează, acestea vor fi vizitate acasă de către recenzorii de teren. “La mijlocul lunii mai se va scoate un opis și atunci vom ști persoanele care nu s-au autorecenzat. Apoi, recenzorii de teren vor merge să-i viziteze și să realizeze interviul”, a spus Valentin Popa.

Unde vă puteți autorecenza asistat

Botoșănenii care nu deţin dispozitive de tip computer, tabletă sau smartphone sau nu deţin cunoştinţele necesare, pot fi sprijiniţi să se autorecenzeze de un recenzor aflat într-un punct fix.

În municipiul Botoşani, sunt 14 posturi ARA și sunt amplasate în zone intens circulate-respectiv A.P.I.A./ Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Botoșani, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (Uvertura Mall), Direcția de Dezvoltare Locală, Patrimoniu, Strategii (Casa Cărţii), A.J.P.I.S.(Direcţia Muncii), Direcţia de Asistenţă Socială (lângă Biserica Uspenia), Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor, Direcţia Taxe şi Impozite Locale, Piaţa Centrală şi Piaţa Viilor, Botoșani Shopping Center (Hypermarketul Carrefour), Magazinul Brico Dépôt dar şi la Primăria Municipiului Botoşani.

În municipiul Dorohoi, recenzorii ARA vor putea asista persoanele care doresc să se autorecenzeze la Direcţia de Asistenţă Socială, Directia Impozite și Taxe Locale precum şi la sediul Primăriei.

Lista cu Punctele de lucru pentru Autorecenzarea Asistată este disponibilă aici:

https://bt.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/25/2022/03/puncte-de-lucru-ARA_Botosani.xlsx

De asemenea, Punctele de lucru pentru Autorecenzarea Asistată sunt disponibile și accesând următorul link:

https://www.google.com/maps/d/u/0/viewer?ll=47.8348225689931%2C26.634757029959903&z=10&mid=1VKOhzrMxUrzHehNTUnotyzyGboCKt5w_

La nivelul județului funcţionează 160 de posturi ARA- cele mai multe instalate în incinta primăriilor sau a căminelor culturale.

Cum puteți obține o zi liberă după completarea chestionarului

Directorul Valentin Popa a explicat ce trebuie făcut, concret, pentru a obține o zi liberă de la serviciu.

„După ce cetățeanul a completat chestionarul online, în maximum șapte zile trebuie să intre din nou pe platforma recensământromânia.ro, unde există o opțiune sub denumirea verifică autorecenzarea. Își introduc CNP-ul și apoi apasă verifică, obținând astfel dovada că s-au autorecenzat. Apoi, dovada trebuie scoasă la imprimată, pe care cetățeanul o atașează la o cerere către angajator în care solicită când dorește ziua liberă în termen de 12 luni”, a transmis directorul DJS.

În termen de șapte zile INS verifică dacă autorecenzarea este validă sau nu. „Pot exista erori, dacă nu sunt completate spațiile, și în acest caz chestionarul poate fi declarat invalid. Într-o astfel de situație, chestionarul trebuie completat și trimis din nou în forma corectă”, a spus Valentin Popa.

Autorecenzarea se va încheia pe 15 mai, iar etapa a doua se va desfășura în perioada 16 mai – 17 iulie și presupune colectarea datelor prin interviuri față-în-față (de la populația care nu s-a autorecenzat în etapa anterioară).

300.000 de persoane s-au autorecenzat la nivel național

La nivel național, în primele 3 zile, Institutul Național de Statistică a recepționat aproape 300.000 de chestionare. În afară de acestea, alte câteva zeci de mii au fost completate în ziua de joi, iar multe încă nu au fost trimise de către persoanele care le-au solicitat pentru a le completa, potrivit stiripesurse.ro.

Bucureștiul este pe primul loc, cu peste 53.000 de chestionare completate și trimise. Urmează județul Cluj, cu aproape 16.000 de chestionare, urmat de Ilfov unde au fost înregistrate 14.000 de chestionare. Județele Mehedinți, Giurgiu și Sălaj sunt codașe, până acum, în topul autorecenzării.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.5 ° C
7.8 °
5.5 °
94 %
0.5kmh
100 %
joi
7 °
vin
10 °
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...