vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTRazii în tot orașul cu polițiști de la Crimă Organizată și mascați...

Razii în tot orașul cu polițiști de la Crimă Organizată și mascați de la SAS

În noaptea de 19 spre 20 martie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică, Biroul de Investigații Criminale și Biroul Rutier, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și a Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au acționat în municipiul Botoșani, în zona cluburilor și discotecilor, precum și a sălilor de jocuri de noroc, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 400 de persoane și verificate 20 de autovehicule. În același context, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 3000 de lei, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și încălcarea Codului Rutier. „Două persoane, care nu au colaborat cu forțele de ordine, au fost conduse la sediul poliției pentru stabilirea identității și luarea măsurilor legale. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SA) și jandarmii.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...