marți, iulie 8, 2025
AcasăLocal BTFructe contaminate cu pesticide, retrase de la vânzare

Fructe contaminate cu pesticide, retrase de la vânzare

Un fruct exotic, avocado, a fost retras de la comercializare din magazinelele aparținând rețelei de supermarketuri Kaufland, a anunțat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Lotul de fructe contaminat a fost comercializat de Kaufland în perioada 11-18 martie 2022, iar motivul retragerii de la vânzare este „depăşirea limitei legale de reziduuri de pesticide (clorpirifos și clorfenapir)”.

„Kaufland a retras voluntar și preventiv, din motive ce țin de protejarea consumatorilor, produsul K- BIO AVOCADO 2 BUC”, a notat ANSVSA, într-un comunicat. Fructele au originea în Columbia și au fost distribuite de un furnizor din Olanda.

Clienții care au achiziționat produsul cu datele de identificare prezentate „sunt rugați să nu-l consume şi se pot prezenta în orice magazin pentru a-l returna, până la data de 1 aprilie 2002 și vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal”, a precizat retailerul german.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
54 %
1.3kmh
31 %
mar
36 °
mie
29 °
J
21 °
vin
22 °
S
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...