vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTIncendiile continuă să facă prăpăd în județ. Unul a fost provocat intenționat...

Incendiile continuă să facă prăpăd în județ. Unul a fost provocat intenționat (Video)

O casă, două anexe, un depozit de furaje și vegetația uscată de pe aproximativ 130 hectare au ars în urma a nouă incendii produse, în ultimele 24 de ore, pe raza județului Botoșani. Localitățile unde s-au înregistrat aceste evenimente sunt Corni, Românești, Călugăreni Vechi, Racovăț, Nicolae Bălcescu, Brăteni și Suharău.

Cauzele probabile care au generat aceste incendii sunt: scurtcircuit, foc deschis în spații deschise și acțiune intenționată. La Suharău, o casă nelocuită s-a aprins de la un incendiu de vegetație uscată, iar la Nicolae Bălcescu au ars două anexe din cauza unui scurtcircuit.

Incendiu provocat intenționat

La Corni, 2000 de baloți de furaje au fost cuprinși de flăcări. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit pompierii militari și voluntarii din comună, mai bine de trei ore. Cauza probabilă a acestui eveniment a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată.

Informare preventivă

Potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

Astfel, trebuie respectate următoarele prevederi legale:

1. Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare: este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională, al cărei cuantum este cuprins între 3.000 – 6.000 lei pentru persoane fizice şi între 25.000 – 50.000 lei persoane juridice;

2. Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

În condiţiile în care se obţin toate aprobările prevăzute de legislaţia în vigoare, cetățenii trebuie să respecte următoarele reguli şi măsuri preventive:

Ø la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;

– arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;

– colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată;

– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

– se interzice acoperirea focarelor cu pământ.

Facem apel către cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol culturile din imediata vecinătate, locuințele, dar și viața cetățenilor.

Totodată, precizam faptul că în urma incendiilor de vegetație uscată, coordonatele suprafețelor agricole afectate de incendii sunt înaintate către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, pentru luarea măsurilor ce se impun, conform unui protocol de colaborare încheiat, la nivel național, în vederea monitorizării modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, vă recomandăm :

– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

– la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de current;

– instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;

– amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...