spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTTransport umanitar pentru ucraineni

Transport umanitar pentru ucraineni

Reprezentanții Asociației Nord nu au rămas indiferenți la ucrainenii care trec prin clipe dramatice de când a izbucnit războiul. Pe lângă faptul că asociația se implică să asigure permanența la centrul pentru refugiați de la Darabani, alături de echipa primăriei, aceștia au început să transporte ajutoare chiar în orașele din Ucraina.

Astfel, zilele trecute, din donațiile oamenilor au ajuns în Ucraina, la Herța, aproape două tone de echipamente medicale, produse alimentare, produse de igienă și haine.

„Mulțumim tuturor celor care au donat 15.000 de lei pentru achiziții, companiei TransGHE pentru asigurarea transportului, lui Francesco Magaldi și Richard Timofte pentru donațiile în produse”, a transmis Alex Teișanu, reprezentantul Asociației Nord.

În Herța și în Cernăuți și în toate localitățile ucrainene care nu au fost încă atacate este nevoie de provizii alimentare, produse de uz cotidian, de igienă, echipamente medicale și medicamente. „La Herța ne-am străduit să ducem cît mai mult din ce era pe lista de urgență a Primăriei. Am trimis acolo produse medicale și medicamente (măști medicale, comprese sterile, feșe elastice, bandaje autoadezive, seringi, vată, apă oxigenată, betadină, oximed, ciprinol, oxacilină, hepiflor, algin baby, aulin, piafen, algocalmin, doreta, cicatridină, alcool sanitar), alimente (ulei, făină de grîu, făină de porumb, zahăr, conserve), produse de igienă și îmbrăcăminte”, a precizat Alex Teișanu.

De asemenea, Asociația Nord continuă să preia refugiați din Vama de la Rădăuți-Prut și să se îngrijească de transportul lor către alte destinații. Până în prezent, circa 100 de familii au reușit să ajungă în orașele mari din România sau în alte țări.

Cei care doresc să sprijine refugiații ucraineni pot găsi mai multe informații aici

Asociație implicată în dezvoltarea culturală a regiunii de Nord

 Asociația Nord contribuie la dezvoltarea prin culturală a regiunii de Nord: Botoșani – Suceava – Iași – Cernăuți – Chișinău. Misiunea Asociației este de a contribui la dezvoltarea regiunii de Nord prin stimularea spiritului civic și proactiv al tinerilor din Nord, prin întărirea, pentru localnici, a sentimentului de apartenență la o comunitate vie și valoroasă și prin promovarea acestui spațiu ca nod cultural și turistic între cele trei frontiere (România, Republica Moldova, Ucraina).

Printre proiectele realizate de aceștia se remarcă Festivalul „Zilele Nordului”, proiect emblematic al Asociației, care a debutat în 2014 și a adus la Darabani primele concerte de după ´90 în Poiana Teioasa, dar și spectacole de teatru, ateliere și conferințe pentru tineri, tururi ghidate în regiune, precum și un reviriment al tradiției duminicale a Horei de la Darabani, sub forma unui spectacol de muzică populară în Poiana Teioasa, a precizat Octav Teioșanu în cartea sa, „Monografia Laconică a Localității Darabani”, ediția a II-a.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...