spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTSpectacol la Teatrul "Eminescu"

Spectacol la Teatrul „Eminescu”

Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani invită publicul la Casa Tineretului și în acest sfârșit de săptămână la o comedie de Teodor Mazilu.

Piesa „Proștii sub clar de lună” poate fi vizionată atât sâmbătă, 26 martie cât și duminică, de la ora 18.00. Regia artistică aparţine lui Vlad Cepoi, scenografia lui Gelu Rîşca, iar asistent regie este Alexandru Dobynciuc.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Bogdan Horga, Ella Nistor, Alexandru Dobynciuc, Alexandra Acalfoae, Irina Mititelu şi Florin Aioniţoaei.

„Eroii lui Mazilu sunt, invariabil, proşti. Fiecare personaj are prostia lui. Doar că, în „Proştii sub clar de lună” dramaturgul construieşte o lume pe dos, în care sentimentul este chemat să poleiască prostia cea mai evidentă, asemenea luminii de lună, care poleieşte bezna, făcând-o fermecătoare, misterioasă”, au transmis reprezentanţii instituţiei de cultură.

Un bilet costă 30 de lei şi 15 lei pentru elevi, studenți, pensionari. Acestea se găsesc la Agenția Teatrală din incinta Cinematografului Unirea, Tel. 0231 511 255, de marți până vineri între orele 8.00 -21.00, dar și Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510 970 și 0735 779 821. De asemenea, acestea pot fi cumpărate şi online de aici. 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...