joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTConducerea primăriei vrea autobuze electrice în locul tramvaielor (video)

Conducerea primăriei vrea autobuze electrice în locul tramvaielor (video)

Primarul Cosmin Andrei a anunţat astăzi, 29 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, că va fi depus un proiect în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru achiziţia a 11 autobuze electrice.

Valoarea totală a proiectului este 5.341.979 de euro, aceste autobuze fiind destinate operatorului Eltrans pentru cele două trasee pe care operează în acest moment cu autobuze diesel, respectiv fostele trasee ale tramvaielor. Acest proiect prevede, de asemenea, și achiziția unor stații de încărcat rapide, pentru că discutăm despre autobuze electrice cu o lungime de 10 metri și de stații standard de încărcare”, a declarat edilul. Potrivit acestuia, documentația este pregătită şi va fi depusă începând cu 1 aprilie, fiind important ca municipiul să se numere printre primele UAT-uri care vor depune proiecte.

Primarul a reamintit că transportul public local cu tramvaie este suspendat la nivelul municipiului şi a fost înlocuit de o flotă de autobuze diesel cu care operează societatea Eltrans. Autobuzele au fost închiriate într-un sistem de leasing operaţional, rata lunară fiind de 160.000 de lei.

Ne dorim înlocuirea acestor autobuze cu autobuze electrice pentru care avem posibilitatea de finanţare într-un procent de 100%, deci fără confinanţare de la bugetul local, autobuze nepoluante, moderne, care să înlocuiască autobuzele diesel, pe circuitul liniilor 101 şi 102. Nu putem opera în acest moment în alte zone din municipiul Botoşani pentru că avem o delegare de gestiune în ceea ce priveşte transportul public efectuat cu autobuze până în anul 2026, aşa cum a decis Consiliul Local pentru o societate privată care efectuează acrest transport (Microbuzul –n.r.), în completarea celui pe liniile 101 şi 102”, a explicat Cosmin Andrei.

Se ia în calcul denunţarea contractului vizând autobuzele diesel

Contractul vizând autobuzele diesel a fost încheiat pe cinci ani, existând o clauză de denunţare unilaterală a contractului, sau chiar cu acordul părţilor, dar cu plata unor penalităţi, care presupun plata a 25% din valoarea facturilor neachitate până la finalul contractului.

Cu alte cuvinte, cu cât suntem mai aproape de termenul final, cu atât suma pe care ar trebui să o plătim pentru aceste autobuze ar fi mai mică. Dar, într-un calcul economic, cu ceea ce înseamnă costuri pentru aceste autobuze electrice pe care le vom primi fără o cofinanţare, fără a mai plăti carburant pentru aceste autobuze, vom lua în considerare în momentul în care vom primi autobuzele electrice dacă denunţăm sau nu contractul. Un contract care nu a fost făcut foarte avantajos nici pentru societatea Eltrans nici pentru municipiul Botoşani”, a mai precizat Cosmin Andrei.

Societatea Eltrans foloseşte autobuze diesel din august 2020.

Planuri pentru renunţarea la banii europeni pentru infrastructura de transport cu tramvaiul

Municipalitatea este pe cale să renunţe la finanţarea europeană vizând reabilitarea infrastructurii de transport cu tramvaiul. Cosmin Andrei susţine că acest proiect este cu mult depăşit, cu atât mai mult cu cât cofinanţarea încet – încet se apropie de 50%.

Necesarul de bani este foarte mare, faţă de situaţia iniţială unde aveam o confinanţare de 2%, ajunge spre 50%, la o valoare de câteva zeci de milioane de euro, ceea ce este împovărător pentru municipiul Botoşani şi exclude alte variante de dezvoltare. Cel de-al doilea impediment, îl reprezintă termenul pentru decontarea sumelor din fondurile europene, care este decembrie 2023, într-o situaţie în care nu am avut câştigător în urma licitaţiilor pe care le-am demarat şi nu avem proiect tehnic”, a mai explicat Cosmin Andrei, adăugând că botoşănenii, „într-o oarecare măsură, nu-şi doresc acest proiect şi au cerut înlăturarea infrastructurii pentru tramvai care periclitează traficul la nivelul municipiuului şi acest lucru va fi făcut în perioada următoare, pe strada Primăverii”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...