joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTÎncep lucrările la extinderea Cimitirului Eternitatea (video)

Încep lucrările la extinderea Cimitirului Eternitatea (video)

Cimitirul Eternitatea va fi extins pe un teren preluat în anul 2013 de primărie de la Ministerul Agriculturii. Despre acest proiect, atât de necesar în contextul crizei locurilor de veci, se vorbeşte de câţiva ani, însă edilii au tot anunţat că se află la faza de documentaţii. Au urmat apoi explicaţii legate de costuri, pentru ca într-un final, să se decidă revizuirea proiectului, urmată de organizarea licitaţiei.

Extinderea Cimitirului Eternitatea este o nevoie a municipiului Botoșani. Am finalizat licitația și avem un câștigător. Săptămâna viitoare voi semna ordinul de începere a lucrărilor pentru extinderea Cimitirului Eternitatea, un proiect care a trebuit să fie readaptat. Atunci când s-a discutat despre extinderea cimitirului, nevoia era de 3,2 milioane de euro, sumă pe care nu o aveam”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Potrivit edilului, a fost refăcută documentaţia tehnică, astfel încât s-a ajuns la o valoare a investiţiei de 4,3 milioane de lei, sumă care poate fi asigurată de la bugetul local.

Lucrările trebuie finalizate în 18 luni

Societatea care a câştigat licitaţia este Cornell’s Floor, cu doi subcontractanți. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 18 luni.

Înainte de finalizarea lucrărilor, vor putea fi făcute înhumări în acea zonă, deoarece lucrarea va fi recepţionată pe parcele. Proiectul mai include sistem de preluare a apelor pluviale, canalizare, amenajare alei, drumuri, amplasarea de bănci, o parcare cu 60 de locuri, iluminat public , spaţiu verde, plantare de arbori şi 24 de camere de supraveghere video, tot ceea ce presupune un cimitir modern.

„Această extindere satisface nevoile municipiului pe o perioadă de 15 – 20 de ani. Avem o criză acută acum la Botoşani de locuri de veci şi, o dată cu finalizarea acestui proiect, am rezolvat o problemă pe care o consider, hai să nu spunem istorică, pentru că nu s-a întins pe parcursul unei perioade foarte mari de timp, dar se discută de câţiva ani la Botoşani despre construirea, amenajarea unui nou cimitir sau extinderea celor existente. Cel de la Pacea nu mai putea fi extins şi atunci, prin terenul pe care l-am primit în mandatul domnului Portariuc, avem această posibilitate, am readaptat proiectul tehnic, am organizat licitaţii, avem un câştigător, începem lucrările în acest an”, a mai spus Cosmin Andrei.

Va fi un proiect de care Botoşaniul are nevoie

Acest proiect a fost coordonat de către viceprimarul Bogdan Buhăianu. „Este un proiect eficientizat, de la 3,2 milioane de euro spre 900.000 de euro. Au fost nişte lucrări de drenaj care au fost scoase, s-a schimbat soluţia tehnică, s-a adaptat exact la ceea ce terenul respectiv, prin studiul geo, cerea, şi vom realiza Cimitirul Eternitatea în două etape, probabil. Avem în buget aproximativ 60-70% din finanţare pe anul acesta şi în decursul anului viitor vom finaliza această investiţie”, a declarat Bogdan Buhăianu.

Pe acel teren vor fi amenajate 7.000 de locuri înhumare, care, raportat la cele 8.000 de locuri care sunt acum ocupate în vechiul Cimitir Eternitatea, oferă imaginea dimensiunii viitorului cimitir. „Acesta va fi mult mai bine sistematizat, cu alei pietonale, cu alei pentru maşini, vor fi, de asemenea şi locuri speciale pentru o capelă, spaţiu pentru toalete şi pubele de gunoi. Va fi un proiect de care Botoşaniul are nevoie”, a mai spus Bogdan Buhăianu, adăugând că proiectul a fost întârziat aproximativ jumătate de ani deoarece a fost necesară eficientizarea acestuia.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.8 ° C
6.1 °
3.8 °
95 %
3.1kmh
100 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
12 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...