spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPrimărie amendată din cauza unui incendiu

Primărie amendată din cauza unui incendiu

Primăria comunei Ungureni a fost amendată cu 30.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, din cauza unui incendiu de vegetație declanșat pe un teren care aparține de domeniul privat al unității administrativ teritoriale (UAT). „Sancțiunea a fost aplicată după ce echipa de comisari, care se îndrepta spre Dângeni, s-a autosesizat cu privire la un incendiu care a izbucnit pe o parcelă deținută de Primăria Ungureni și care s-a extins mai apoi la terenul învecinat, deținut de un alt proprietar. Întrucât incendiul nu a fost anunțat și nici nu s-a intervenit de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, s-a aplicat sancțiunea”, a precizat Cristina Kashyap, șeful Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani.

Conform legii, amenda prevăzută de lege pentru astfel de situații este între 25.000 și 50.000 de lei, dar comisarii de mediu s-au orientat spre minim, cu toate că nu a fost primul incendiu de acest gen de pe teritoriul UAT Ungureni.

Comisarii de mediu spun că au aplicat până acum mai multe amenzi celor care au incendiat miriștile, printre cei sancționați aflându-se și fermieri care au concesionat inclusiv pășuni. Totodată, potrivit Protocolului de colaborare încheiat între Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – Garda Națională de Mediu – APIA privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu, coordonatele parcelelor de teren pe care s-au manifestat incendiile de vegetație au fost transmise către APIA Botoșani.

Tot mai multe focuri scăpate de sub control

Misiunile comisarilor de mediu s-au înmulțit în ultima perioadă, după ce și numărul de incendii de vegetație a crescut considerabil. Astfel, comparativ cu anul trecut, numărul incendiilor a crescut de trei ori. Dacă în 2021 au fost înregistrate 78 de astfel de evenimente, în primele trei luni ale acestui an pompierii s-au confruntat cu peste 250 de incendii de vegetație.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...