luni, iulie 14, 2025
AcasăLocal BTŞoferul salvat după raliul la beţie este în stare gravă

Şoferul salvat după raliul la beţie este în stare gravă

Şoferul implicat în accidentul din noptea de luni spre marţi a ajuns direct în sala de operaţii, din cauza traumatismelor. Acesta a suferit şi o hemoragie internă destul de importantă, din cauză faptului că a rămas mai mult timp blocat în maşina răsturnată pe câmp.

În vârstă de 28 de ani, acesta a ajuns la spital după ce a fost descarcerat de pompierii botoşăneni. Accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Băluşeni, spre Botoșani. Şoferul era singur în maşină, şi, într-o curbă largă la stânga, a pierdut controlul volanului şi a lovit rigole de pe marginea drumului, după care un mal de pământ, care a făcut maşina să se rostogolească de mai multe ori pe câmpul din apropierea şoselei.

Tânărul a rămas blocat în maşină şi fost observat, într-un târziu, de un alt şofer care trecea prin zonă, acesta sunând imediat la 112. La fața locului au ajuns, în scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, precum și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

După ce a fost stabilizat tânărul a fost transportat la Urgențe, de unde a ajuns direct în sala de operaţii, medicii chirurgi au fost nevoiţi să intervină pentru a-i stabiliza hemoragia. „Politraumatism prin accident rutier, ruptură de splină, hemoragie internă în cavitatea abdominală, multiple fracturi costale, contuzie pulmonară dreaptă. A fost operat, după care internat în secția de reanimare a spitalului pentru monitorizare”, a precizat un asistent din cadrul Spitalului Județean de Urgenţă.

Bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i-au fost prelevate probe în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta recunoscându-le cadrelor medicale că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
24.5 ° C
25 °
24.4 °
63 %
2.1kmh
89 %
lun
25 °
mar
31 °
mie
29 °
J
26 °
vin
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Primăria ar face orice pentru banii din noi locuri de parcare. Inclusiv să blocheze scări sau căi de acces.

EDITORIAL

Tonul hotărât al premierului, impresia de seriozitate și imaginea de „să facem treabă” se sparg în improvizații administrative și promisiuni pe care nu are...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a apărut în vis Nicolaescu Și am aflat ceva de m-au cuprins fiorii: Tandemul Iliescu-Isărescu Îi cere să continue „Nemuritorii”!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...