vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTReabilitarea Teatrului "Mihai Eminescu" a ajuns la peste 14 milioane de euro

Reabilitarea Teatrului „Mihai Eminescu” a ajuns la peste 14 milioane de euro

Consilierii municipali au mâine şedinţă extraordinară, prilej cu care vor dezbate proiectul de hotărâre vizând actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea teatrului. Conform proiectului de hotărâre, valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, a ajuns la 72.446.415,94 de lei, respectiv 14.644.515,04 de euro.

În ultimii ani, au mai fost votate proiecte de hotărâre vizând aprobarea indicatorilor tehnico economici, respectiv pe 9 iulie 2018, 31 august 2018, 28 ianuarie 2019, 22 decembrie 2020, 11 martie 2021 şi 14 aprilie 2021.

La ultima modificare a indicatorilor tehnico-economici din 14 aprilie 2021, valoarea totală a investiției era de 59.511.897,43 de lei, respectiv 12.209.071,36 de euro.

După aprobarea acestor indicatori, edilii vor demara o nouă procedură de licitaţie. Cosmin Andrei, primarul municipiului, este convins că de data asta licitaţia nu va dura mult, deoarece firmele interesate de acest contract sunt deja familiarizate cu documentaţia.

În condiţiile în care în anul 2014, municipalitatea a demarat reabilitarea teatrului bazându-se pe suma de cinci milioane de euro, acum s-a ajuns aproape la o valoare triplă.

„Incompetenţa costă şi e plătită de botoşăneni”

Raluca Ştefania Curelariu, consilier municipal USR, a amintit că, pe 31 august 2018, Consiliul Local a aprobat indicatorii indicatorii tehnico-economici de la teatru. Atunci valoarea totală era de 5 milioane de euro, din care contribuţia oraşului era sub 300.000 de euro.

Acum, după nici 4 ani, proiectul a ajuns la valoarea de 14,6 milioane de euro, din care contribuţia oraşului este de 10 milioane de euro. Asta înseamnă că fiecare botoşănean (adult, copil, pensionar), scoate din buzunar 500 de lei în plus şi trăieşte cu speranţa că într-o bună zi ne vom recupera teatrul. Incompetenţa costă şi e plătită de botoşăneni”, a spus alesul local.

Cătălina Lupaşcu, consilier municipal PNL, s-a numărat printre aleşii locali care periodic s-a tot interesat de acest proiect. Astăzi, aflând la ce valoare a ajuns reabilitarea teatrului, Cătălina Lupaşcu a spus doar că „neputinţa costă timp şi negreşit bani”.

„Teatrul nu poate fi finalizat până la fatidica dată de decembrie 2023”

Fostul primar Cătălin Flutur este edilul care a obţinut ambele finanţări europene pentru reabilitarea Teatrului „Mihai Eminescu”. Prima finanţare, de cinci milioane de euro, a fost pierdută în timpul mandatului lui Ovidiu Portariuc, deoarece, la 31 decembrie 2015, dată la care trebuiau finalizate lucrările, acestea erau la stadiul de doar 20%.

Dacă cei care conduceau primăria atunci acceptau să pună de la bugetul local 480.000 de euro (pentru lucrările de consolidare – n.r.), lucrările erau finalizate. Aşa ne-am trezit că am pierdut finanţarea europeană şi a trebuit să luptăm vreo doi – trei ani să o reobţinem. Acum va trebui să punem în plus peste 9 milioane de euro, ca să finalizăm această lucrare. Teatrul nu poate fi finalizat până la fatidica dată de decembrie 2023 şi sigur va fi fazat”, a mai spus Cătălin Flutur.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...