spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTMaratonul Resuscitării cu sute de participanţi (video)

Maratonul Resuscitării cu sute de participanţi (video)

Astăzi este sărbătorită Ziua Mondiala a Sănătății, iar cu acest prilej reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani (SJA) au organizat un eveniment special, după doi ani de pauză din cauza pandemiei. Astfel, în parteneriat cu Uvertura Mall Botoșani, botoșănenii de toate vârstele au participat la Maratonul Resuscitării, “Vino și învață sa salvezi o viață!”.

„Împreună cu colegii mei am adunat mai multe clase de la diferite licee, să le prezentăm elevilor, să le arătăm, să știe cum să reacționeze, în caz că au o urgență. Indiferent că-s persoane din familie, de pe stradă sau de la școală. Trebuie să știe pașii, ce trebuie să facă, când trebuie să sune la 112 sau ce trebuie să prezinte atunci când sună. Atunci când o persoană este în stare critică trebuie acționat imediat. Mă bucur că ne-am adunat în număr atât de mare”, a declarat medicul Eduard Gurău, managerul SJA Botoșani.

„Un minut este granița între viață și moarte”

La eveniment a fost prezentă Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), Botoșani, dar și președinta CJ-ului.

„Urez tuturor colegilor din domeniul sanitar la mulți ani. Aceștia au avut in ultimii doi ani cei mai grei ani din toată activitatea medicală pe care au desfășurat-o. Activitatea pe care Ambulanța Botoșani o desfășoară astăzi este extrem de importantă pentru că știm că un minut este acea graniță între viață și moarte. Contează foarte mult să știm ce să facem în primele minute când avem o situație în care un pacient este inconștient. Chiar dacă nu avem pregătirea medicală, trebuie să știm ce să facem până vine un echipaj medical dotat cu tot ce trebuie”, a declarat Monica Adăscăliței.

La activitatea de astăzi au fost prezente persoane care au venit să vadă cum se acordă primul ajutor pentru a ști cum să procedeze atunci când se vor confrunta cu o astfel de situație.

„În urmă cu patru ani am avut un caz în care un elev i s-a făcut rău în timpul orei, iar reacția elevilor a fost să se dea deoparte. Și m-au lăsat singură să acord primul ajutor. Din acest motiv am insistat să le spun să vină aici, să vadă cum se acordă primul ajutor, ca data viitoare într-o astfel de situație să știe cum să procedeze”, a spus Mariana Achiței, profesor în cadrul Liceului Teoretic Grigore Antipa.

„Consider că este o necesitate”

Și elevii care au venit la acțiunea de astăzi consideră că este o necesitate să știi să acorzi ajutor imediat.

„Sunt foarte multe situații în care noi, ca și adolescenți, ne putem întâlni cu astfel de cazuri în orice spațiu public, la școală se pot întâmpla astfel de accidente. Consider că este o necesitate. Mi s-ar părea foarte util să se integreze și în școli astfel de opționale. În unele chiar s-a și întâmplat, cum este cazul liceului nostru. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este să nu fii panicat atunci când te confrunți cu un astfel de caz. Consider că sunt foarte importante aceste simulări pentru că te antrenează pentru o situație reală”, a povestit o elevă din cadrul Liceului Antipa din Botoșani.

Ce trebuie sa știm când avem o persoană care își pierde cunoștința

Dacă vrem cu adevărat să salvăm pe cineva, trebuie săfacem chiar noi, oriunde ne-am afla, manevrele de resuscitare,  respectiv compresiuni toracice. Practic noi suntem șansa acelui om la viață până la sosirea echipajului. Aici este vorba despre cea mai gravă urgență medicală, oprirea neașteptată a inimii.

Noțiunea de bază este ABC – Airway, Breathing, Circulation! La A verificăm dacă căile aeriene sunt libere, prin ridicarea capului. Acest lucru se face și pentru eliberarea căilor aeriene. La B – verificăm dacă acea persoană respiră și la C se începe masajul cardiac extern, care asigură circulația sângelui și duce oxigen la creier. Dacă persoana este conștientă, o punem în poziția laterală și sunăm la 112.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...