spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTArest la domiciliu pentru comisarii bănuiți de luare de mită

Arest la domiciliu pentru comisarii bănuiți de luare de mită

Cei doi comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Botoșani, reținuți joi sub acuzația de luare de mită, au fost plasați în arest la domiciliu. Măsura a fost dispusă astăzi după-amiază de magistrații de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Botoșani, la solicitarea procurorilor. Conform principiilor de drept, până la pronunțarea unei sentințe definitive, cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Interdicție de exercitare a profesiei

Potrivit portalului instanțelor de judecată, cei doi comisari bănuiți de luare de mită sunt Neculai Rață, fost comisar șef adjunct în cadrul CJPC Botoșani, și Lăcrămioara Constantin. Cei doi nu au voie să părăsească locuințele, decât cu încuviințarea judecătorilor, nu au voie să comunice între ei și nici cu ceilalți inculpați, ori cu martorii din dosar. În plus, ei s-au ales și cu interdicția de a exercita profesia sau să desfășoare activitatea în exercitarea căreia au comis fapta. Altfel spus, cel puțin pe perioada acestei măsuri, ei nu vor putea merge la serviciu, contractele de muncă urmând să fie suspendate.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava. În urma hotărârii, cei doi au părăsit vineri Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (n.r. – unde au petrecut noaptea de joi spre vineri) și au mers la domiciliu.

Șpagă de aproape 100 euro

Neculai Rață și Lăcrămioara Constantin, comisarii din cadrul CJPC Botoșani, au fost reținuți joi pentru 24 de ore, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub acuzația de luare de mită, după ce ar fi luat șpagă în timpul unui control. Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi primit suma de 400 de lei de la un agent economic din Darabani, care a fost depistat în timpul unui control deținând produse cu termenul de valabilitate expirat și produse neetichetate corespunzător, suma fiind primită pentru a nu-și îndeplini atribuțiunile de serviciu.

Cert este că și administratorul care ar fi dat șpaga urmează să fie anchetat pentru dare de mită.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...