marți, mai 13, 2025
AcasăLocal BTLocuință făcută scrum în urma unui incendiu

Locuință făcută scrum în urma unui incendiu

Doi bătrâni din Vorona au rămas fără casă, după ce locuința le-a fost cuprinsă de flăcări din cauza unui scurtcircuit. Proprietarii casei au fost treziți de zgomotul produs în urma arderii acoperișului și au ieșit afară. În urma lor, flăcările s-au extins și la bunurile din interiorul casei. Nefericita întâmplare s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 05.30.

Alertați, pompierii militari de la Botoșani, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorona, s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Primii care au ajuns au fost pompierii voluntari. Aceștia au reușit să localizeze incendiul până la sosirea pompierilor militari. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit aproape două ore. Au fost protejate de foc celelalte construcții din gospodărie, printre care și o altă casă unde vor locui, de astăzi, cei doi.

Informare preventivă:

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, reprezentanții ISU recomandă

– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

– la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
13.8 ° C
13.9 °
13.8 °
52 %
5kmh
38 %
mar
14 °
mie
16 °
J
18 °
vin
12 °
S
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Micii intră la apă exact ca leul în faţa euro. Aviz suveraniştilor.    

EDITORIAL

Sfârșitul primei săptămâni din luna mai a adus la Botoșani și altceva în afară de alegerile cu rezultatele știute și cu consecințe încă în...

EPIGRAMA ZILEI

Cred c-ar trebui să-ncerci Un meniu mai variat, Nu toată ziua ciuperci Asortate cu rahat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...