spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTRomii botoșăneni, în sărbătoare (video)

Romii botoșăneni, în sărbătoare (video)

Ziua internațională a romilor este sărbătorită anual, pe 8 aprilie, fiind ziua în care minoritatea romă trage un semnal de alarmă cu privire la situația romilor neintegrați și la nerespectarea drepturilor lor la educație, sănătate sau dezvoltare comunitară.

Astfel, cu acest prilej, sute de romi botoşăneni, de toate vârstele, și-au sărbătorit astăzi etnia. Manifestările au debutat de dimineață cu „Marșul demnității” la care au participat peste 200 de persoane. Tinerii romi din mai multe zone ale județului, au scandat în cor, pe treptele Instituției Prefectului, „Sunt mândru că sunt rom!”. Astfel, au fost prezenți participanți de la Coșula, Săveni, Flămânzi, Albești, Botoșani și Ștefănești.

Imaginile de astăzi au fost impresionante, tinerii romi etalând portul tradițional inedit.

„Este Ziua Internațională a Romilor, unde noi sărbătorim astăzi (n.r vineri) în spirit de solidaritate cu copiii din Ucraina. Practic toți banii obținuți din vânzarea biletelor de la spectacol, plus premiile copiilor, vor fi donați copiilor din Ucraina. Sunt mândru că sunt rom și sunt pro copiilor refugiați„, a transmis Petronia Scripcariu, inspector școlar pentru minorități naționale.

Spectacol caritabil pentru copiii din Ucraina

Tot pentru a marca această zi, a fost organizat un spectacol caritabil, la Cinema Unirea, „Mândru că sunt rom”. Banii adunaţi din vânzarea biletelor vor fi donaţi Asociaţiei „Aproape de Oameni” din Iași, angrenată în sprijinirea copiilor refugiați din Ucraina, aflați pe teritoriul României, manifestările de astăzi fiind dedicate copiilor refugiați din Ucraina.

Sărbătoarea de astăzi a fost organizate prin Biroul Județean pentru Romi și Asociaţia Comunităţilor Marginalizate, în parteneriat cu Instituţia Prefectului județului Botoșani, Primăria Botoșani și Școala Gimnazială nr. 2.

Scopul acestor manifestări este acela de încercare a creșterii stimei de sine a elevilor romi, a comunităţii și a membrilor din comunitate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...