spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTLansare de carte în Duminica Floriilor

Lansare de carte în Duminica Floriilor

Botoșănenii iubitori de artă sunt așteptați în Duminica Floriilor, pe 17 aprilie, la o lansare de carte. Actrița Teatrului „Mihai Eminescu”, Lorena Petronela Chiribuță, debutează în Arta Poeziei cu volumul „Golgota unui naiv”.

Evenimentul cultural se va desfășura la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”, începând cu ora 15.00, iar prezenți vor fi scriitoarea Lucia Olaru Nenati, ziaristul Traian Apetrei, fostul director al Teatrului „Mihai Eminescu”, și Ion Istrate, directorul Revistei „Luceafărul”.

„Duminică, 17 aprilie, ora 15 – în sărbătoarea Floriilor, vă așteptăm alături de toți îngerii păzitori să urcați „Golgota unui naiv”: astfel a fost botezat volumul de debut în Arta Poeziei semnat de Lorena Petronela Chiribuță și tipărit în anul acesta la Editura Agata(…)”, au transmis organizatorii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...