joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTElevi învățați să salveze vieți

Elevi învățați să salveze vieți

300 de copii care frecventează cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” și Grădinița cu Program Prelungit „Sf. Gheorghe” Botoșani au participat astăzi la o activitate de informare și educare preventivă, care a implicat și exerciții practice.

Astfel, pompierii botoșăneni le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță acasă, la școală, pe stradă sau în grupul de prieteni. Salvatorii au amenajat în curtea școlii trei ateliere de lucru, respectiv de acordare a prim-ajutor, descarcerare și pirotehnic. Al patrulea atelier, cel de informare preventivă, a fost organizat în interiorul unei săli de clasă.

Împărţiți pe echipe, copiii au trecut, rând pe rând, pe la fiecare atelier. Au învățat cum să acorde primul ajutor calificat, folosind manechine, cum să procedeze în cazul în care descoperă muniție rămasă neexplodată și cum să se comporte în diferite situații critice.
Au vizionat materialele informative din cadrul campaniilor naționale: „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile Sunt Catastrofale!”, „F.O.C. – Flăcările Omoară Copiii”, „Nu tremur la cutremur” și „Ai grija de cea mai mare grijă a ta – siguranța copilului!”.
„Să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți în diferite situații fie ca e vorba de incendiu, inundații sau descoperirea munițiilor rămase neexplorate, este foarte important. Și de aceea, indiferent de vârstă, o pregătire în acest domeniu cu siguranță va ajuta la momentul potrivit”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.
Activitatea s-a desfășurat în baza baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și Arhiepiscopia Iașilor. La activitate au participat și Simona Cărbunaru și Mirabela Ciaia, voluntari în cadrul programului național „Salvatori din pasiune”.
Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...