vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTExperiment cu modernizarea drumului european spre Iaşi (video)

Experiment cu modernizarea drumului european spre Iaşi (video)

♦ Reabilitarea şoselei Botoşani-Târgu Frumos presupune recurgerea la o soluţie care abia urmează să fie agrementată de Ministerul Dezvoltării

Cele mai mari investiţii în infrastructura rutieră a judeţului, modernizarea drumurilor naţionale spre Târgu Frumos şi Ştefăneşti, au fost reluate în forţă după sezonul rece. Pe DN 28B Botoşani – Târgu Frumos, constructorii au început să lucreze şi pe tronsonul Botoşani – Copălău, aici fiind vorba de spargerea şi reciclarea dalelor din beton, lucrare ce a fost cuprinsă în etapa a II-a a proiectului.  a spus Dănuţ Pilă, directorul regional al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, care supervizează lucrarea.

Antreprenorul a realizat deja două sectoare experimentale, iar după ce se va finaliza această etapă, se vor face verificări de capacitate portantă. Dacă măsurătorile vor confirma că soluţia tehnică propusă este potrivită, se va trece la executarea lucrărilor pe întreg tronsonul. Cert e că după compactarea stratului inferior de fundaţie, constructorul va realiza un nou strat de piatră spartă de 20 de centimetri, după care vor urma mixturile asfaltice în trei straturi, care vor totaliza undeva la 21 de centimetri.

Soluţie ecologică pe tronsonul Botoşani-Copălău

De altfel, încă din momentul realizării proiectului tehnic, pe tronsonul Botoşani – Copălău s-a propus ca variantă fezabilă de execuţie reciclarea „in situ” a betonului, fiind şi o soluţie ecologică, faţă de soluţia cu păstrarea dalei din beton de ciment existentă, peste care să se execute o ranforsare cu straturi bituminoase. „Chiar dacă se fac reparaţii ale crăpăturilor, colmatarea rosturilor de dilataţie, aşternerea unui geocompozit de întârziere transmitere fisuri şi apoi straturi bituminoase, acestea nu garantează lipsa apariţiei în timp a fisurilor la suprafaţa căii de rulare”, au spus încă de atunci proiectanţii.

Investiţia este realizată de asocierea Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi SRL (lider) – Mavgo Holding SRL- Vahostav SK – Trameco SA şi presupune modernizarea a peste 71 de kilometri, din care circa 32 de kilometri pe teritoriul judeţului Botoşani. Proiectul prevede o lărgire a carosabilului, lăţimea totală a platformei drumului fiind de 9 metri, 99 de kilometri de şanţuri betonate şi rigole carosabile, 59 de podeţe noi şi alte 48 reabilitate, 9 poduri, dintre care unul nou, aproape 3 kilometri de trotuare, 12 parcări, amenajări de drumuri laterale, precum şi o serie de lucrări de siguranţa circulaţiei, care includ parapeţi metalici, indicatoare şi marcaje rutiere.

Strat de asfalt pe traseul spre Ştefăneşti

Şi pe DN 29D Botoşani – Ştefăneşti constructorii au atacat mai multe tronsoane şi au asfaltat o porţiune de circa 4,5 kilometri în satul Victoria (comuna Stăuceni). „Aici s-a turnat un prim strat de bază AB 31,5, mai întâi pe un tronson de 3 kilometri apoi pe un altul de 1,5 kilometri”, a adăugat Dănuţ Pilă, directorul DRDP Iaşi.

Între timp, cei de la DRDP Iaşi spun că au reuşit să includă şi repararea acelui tronson de 3,3 km, cuprins între km 18+500 şi km 21+8, care la data realizării studiului de fezabilitate şi a întocmirii documentaţiei pentru modernizarea DN29D era în litigiu.

„Acolo au fost executate în trecut o serie de lucrări, însă, din cauza apelor subterane, au existat o serie de deplasări ale terasamentului. Modernizarea se va face şi pe acest tronson, dar separat, lucrările urmând să fie finalizate concomitent, termenul de finalizare al acestora fiind concomitent cu cel al întregului proiect”, a adăugat Dănuţ Pilă.

Lucrările de modernizare a DN 29D Botoşani-Ştefăneşti vizează o lungime totală de peste 42 de kilometri, şoseaua urmând să fie lărgită la 9 metri. Aceasta va avea tot două benzi, dar cu o lăţime de 3,5 metri şi două acostamente cu lăţimea de 1 metru. Şi aici se vor executa şanţuri şi rigole betonate, rigole carosabile în lungime aproximativ de 62 de kilometri, 29 de podeţe, dintre care 24 podeţe noi şi 5 reabilitate, 8 poduri, din care 5 noi, 3 viaducte, ziduri de sprijin de 100 metri liniari, o trecere la nivel cu calea ferata, aproape 4 kilometri de drenuri, 1,2 kilometri de trotuare în localităţi, 8 refugii tehnice, amenajări de drumuri laterale, lucrările fiind executate de asocierea Autoehnorom SRL Iaşi (lider) – Opraasfalt SRL – Obras Pubşicas Y Regadios SA – Evalcons Tech SRL. În ambele cazuri, lucrările ar urma să fie executate în 24 de luni, cu o perioadă de garanţie de 7 ani de la data recepţiei.

Ambele investiţii sunt susţinute de Ministerul Transporturilor – Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin intermediul DRDP Iaşi.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...