spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTPeste 1000 de elevi au făcut ore în piscina de la Cornişa

Peste 1000 de elevi au făcut ore în piscina de la Cornişa

Până la această dată, 1.083 de elevi din municipiul Botoşani au participat la ore organizate în cadrul proiectului „Şcoala la Cornişa”. Proiectul a fost iniţiat de Ada Macovei, inspector şcolar general şi Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, consilieri municipali PNL.

Acest proiect se bucură de succes. Noi am reuşit să ne atingem parametrii doriţi, familiarizându-i pe copii cu regulile de la piscină. Mulţi dintre copii nu au mai fost niciodată la o piscină. Totodată, vreau să le mulţumesc şi profesorilor care s-au implicat în acest proiect. Au demonstrat că atunci când profesorii de educaţie fizică şi sport pun suflet şi se implică, aceste activităţi au succes”, a declarat Eugen Ţurcanu. Pornind de la implicarea cadrelor didactice şi copiii care s-au declarat încântaţi de aceste ore organizate în piscina interioară de la Cornişa, iniţiatorii proiectului vor să-l continue şi în anul şcolar viitor.

Vom avea deschidere din partea conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean să derulăm acelaşi proiect şi în anul şcolar viitor. Vom pregăti proiectul de hotărâre a Consiliului Local din luna august, pentru ca în programarea lor să includă şi acest proiect. Mai mult, vom insista să trecem şi ore de sport la patinoar, aşa cum le făceam odată, pentru ca elevii să se bucure şi de patinoar, în cursul săptămânii”, a mai spus Eugen Ţurcanu. Acordul Consiliului Local este necesar deoarece aceste ore sunt gratuite.

Potrivit oficialului, tot pentru a-i atrage pe elevi la Cornişa va fi organizat un turneu de tenis cu piciorul. În colaborare cu inspectoratul şcolar vor mai fi organizate alte activităţi sportive la începutul lunii iunie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...