sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTAjutor pentru o familie care a rămas sub cerul liber (video)

Ajutor pentru o familie care a rămas sub cerul liber (video)

Apropierea Sărbătorii Învierii Domnului nu este un motiv de bucurie pentru toată lumea. În această situaţie este şi o familie formată din șase persoane, dintre care doi copii mici, din orașul Flămânzi, care a trecut prin clipe grele, la începutul lunii martie a.c., atunci când și-a văzut, într-o clipă, casa transformată în scrum, fără posibilitatea de a-și construi singuri un nou cămin.

Încă de atunci, plutonier adjutant Petru Grigoraș, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, s-a gândit la ei și și-a propus să le dea o mână de ajutor. Alături de câțiva prieteni din copilărie și cunoscuții din mediul on line, a inițiat pe rețelele de socializare o campanie de strîngere de fonduri pentru reconstrucția casei. Oamenii nu au rămas indiferenți la necazul familiei și au adunat atât bani, cât și materiale de construcție.
La sfârșitul lunii martie casa era deja ridicată, acoperișul, ferestrele, ușile erau montate și o sobă construită.

Oamenii cu suflet care s-au alăturat acestui demers și-au dorit ca familia să petreacă Sfintele Sărbători de Paște în nouă locuință. Însă, mai este mult de muncă până când casa poate fi locuită, motiv pentru care cetățenii sunt rugați să fie solidari cu această familie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...