spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTPercheziții cu mascații în județ. Descinderile s-au soldat și cu surprize

Percheziții cu mascații în județ. Descinderile s-au soldat și cu surprize

La data de 16 aprilie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane bănuite de furturi din locuințe, din comuna Știubieni. La descinderi au participat și polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și ofițeri din cadrul Serviciului Criminalistic.

„În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost descoperite bunuri care să intereseze cauza, precum și alte bunuri care fac obiectul altor infracțiuni”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Astfel, au fost identificate 11 plase tip monofilament, pentru pescuit, precum și cantitatea de peste 10 kilograme de pește, care ar fi fost sustras fără drept, în noaptea de 15 spre 16 aprilie, din iazul Negreni.

„În cauză, cercetările au fost extinse și pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere, transport, comercializare fără documente legale a peștelui, deținerea sau folosirea la pescuit, de către persoanele neautorizate a năvoadelor sau a altor tipuri de unelte de pescuit comercial și furt calificat”, a adăugat Delia Nenișcu. Toate bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
96 %
3.6kmh
100 %
mie
19 °
joi
19 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...