joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTFemeie rănită într-un accident rutier

Femeie rănită într-un accident rutier

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier. Evenimentul s-a petrecut în această dimineață pe raza localității Văculești, și au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și accesorii pentru descărcare, dar și o ambulanță SAJ.

La sosirea forțelor de intervenție, cele trei persoane erau ieșite din autoturisme, toate fiind conștiente. Doar o femeie acuza dureri de spate și a necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor. Totodată, au îndepărtat de pe partea carosabilă elementele de caroserie, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...