spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTPregătiri pentru hramul Bisericii "Izvorul Tămăduirii"

Pregătiri pentru hramul Bisericii „Izvorul Tămăduirii”

Vineri, 29 aprilie, în Săptămâna Luminată, Biserica „Izvorul Tămăduirii” își va serba hramul. „Cu prilejul hramului <Izvorul Tămăduirii> al parohiei noastre, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan, avem bucuria de a ne închina la racla cu Sfintele moaște ale Sfinților: Ecaterina, Ioan Rusul și Efrem cel Nou și la icoana Maicii Domnului <Portăriţa> de la Biserica noastră. Aceste Sfinte odoare vor fi purtate în procesiune în jurul parohiei, după care vor fi așezate într-un baldachin special amenajat în curte pentru închinarea și folosul sufletesc al credincioșilor”, a anunţat preotul paroh Ioan Alupoaiei.

Programul liturgic prilejuit de hramul bisericii este următorul:

Joi, 28 aprilie 2022

ora 17:00 – Întâmpinarea Sfintelor moaște ale Sfinților: Ecaterina, Ioan Rusul și Efrem cel Nou;

ora 17:15 – Procesiune cu Sfintele moaște și cu icoana „Portărița” pe traseul: Strada Săvenilor (la intersecția cu Strada Tudor Vladimirescu), Aleea Parcul Tineretului, Strada Parcul Tineretului și Biserică;

ora 18:00 – Vecernia Hramului cu Litie.

Vineri, 29 aprilie 2022

ora 07:00 – Utrenia, Sfânta Liturghie, Sfințirea mică a apei;

ora 17:00 – Taina Sfântului Maslu de obște.

Vă aşteptăm cu bucurie duhovnicească! Bunul Dumnezeu să reverse Sfânta Lumină a învierii în casele şi inimile dumneavoastră”, a mai transmis preotul Ioan Alupoaiei.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8 ° C
11.6 °
7.8 °
91 %
0.6kmh
14 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...