marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTAmenzi de aproape 30.000 de lei aplicate de jandarmi

Amenzi de aproape 30.000 de lei aplicate de jandarmi

Peste 250 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani au fost angrenați, în minivacanța de Paști, în misiuni de ordine și siguranță publică, precum și în cele de pază și protecție instituțională.

Jandarmii au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în cooperare cu polițiștii botoșăneni, dar și prin echipaje de jandarmerie, în urma acțiunilor specifice fiind aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, însumând aproximativ 29000 de lei.

„Sancțiunile au vizat în special săvârșirea unor fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, fiind constatate atât direct, cât și în cazul intervenției la apelurile la numărul unic de urgență 112. Pe lângă faptele de natură contravențională, jandarmii au constatat independent o infracțiune de furt, constând în sustragerea unui telefon mobil, care a fost recuperat și restituit proprietarului, și au acordat sprijin la constatarea a patru infracțiuni în cadrul patrulelor executate în sistem integrat”, se menționează într-un comunicat de presă emis astăzi de IJJ Botoșani.

Totodată, misiunile în cooperare cu efective de poliție în punctele de trecere a frontierei Rădăuți Prut și Stânca, precum și cele împreună cu polițiștii de frontieră, au continuat zilnic, în vederea gestionării traficului de refugiați și sprijinirii cetățenilor ucraineni.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
25.6 ° C
25.6 °
19.6 °
44 %
1.8kmh
64 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...