sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTBătaie în fața unui fast-food. Concubinul vânzătoarei a tăbărât pe un client

Bătaie în fața unui fast-food. Concubinul vânzătoarei a tăbărât pe un client

Un incident violent petrecut miercuri seară (n.r. – 27 aprilie a.c.) în municipiul Botoșani a fost aplanat numai după intervenția jandarmilor. Doi indivizi au fost conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani și s-au ales cu un dosar penal.

Scandalul a avut loc în jurul orei 20, când un echipaj de jandarmerie a intervenit la un fast-food de pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoșani, în urma unui apel telefonic care sesiza o altercație între mai multe persoane.

„În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că vânzătoarea, după ce a avut o discuție în contradictoriu cu un client, și-a sunat concubinul aflat la domiciliu, pentru a-i veni în sprijin. Însoțit de un prieten, concubinul l-a lovit cu pumnii pe client, iar în momentul în care acesta a căzut, a continuat să îl lovească cu picioarele”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

Din cauza agresivității manifestate, jandarmii au procedat la imobilizarea concubinului, cei doi agresori fiind conduși ulterior la sediul IJJ Botoșani, unde li s-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Bărbatul agresat a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluat de o ambulanță solicitată prin apel 112 și transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean „Mavromati”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...