sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTO nouă licitaţie pentru Teatrul "Mihai Eminescu"

O nouă licitaţie pentru Teatrul „Mihai Eminescu”

Primăria Botoşani a lansat o nouă procedură pentru atribuirea contractului „Consolidare şi restaurare Teatrul <Mihai Eminescu> – rest de executat”. Anunţul a fost postat marţi pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Valoarea contractului este de 47.541.825,47 de lei. Ofertele pot fi depuse până la data de 30 mai, ora 15:00.

Prin natura obiectivului general, investiţia vizată prin proiect prevede consolidarea, restaurarea, reabilitarea și amenajarea Teatrului <Mihai Eminescu> din municipiul Botoşani în vederea promovării valorii culturale și a potenţialului turistic al acestui obiectiv și al integrării sale în circuitul cultural artistic din regiunea Nord-Est, conform Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 axa prioritară 5 – îmbunătăţirea mediului urban și conservarea, protecţia și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, prioritatea de investiţii 5.1 – conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural cultural pentru proiecte nefinalizate”, se arată în documentaţie.

Contractul vizează: consolidarea structurii clădirii monument istoric; refacerea, reamenajarea, dotarea și îmbunătățirea funcționalității sălii de spectacole, a circulațiilor interioare și a foaierelor; realizarea eficientizării termice și a protecției antifoc conform normativelor în vigoare; desfăşurarea activităţilor preconizate, ce au în centrul atenţiei obiective monumente istorice şi activităţi culturale reprezentative, în condiţii de siguranţă şi confort sporite, la standarde actuale; dezvoltarea socio-culturală a comunităţii prin valorificarea patrimoniului și promovarea imaginii culturale a municipiului și județului Botoșani la nivel local, național și internațional. Clădirea Teatrului „Mihai Eminescu” este monument istoric.

Indicatorii tehnico – economici au fost actualizaţi la începutul acestei luni

Pe 6 aprilie, consilierii municipali au actualizat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea teatrului. Astfel, valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, a ajuns la 72.446.415,94 de lei (aici intră şi valoarea lucrărilor de consolidare a structurii de rezistenţă, lucrări care au fost executate – n.r.), respectiv 14.644.515,04 de euro.

În ultimii ani, au mai fost votate proiecte de hotărâre vizând aprobarea indicatorilor tehnico economici, respectiv pe 9 iulie 2018, 31 august 2018, 28 ianuarie 2019, 22 decembrie 2020, 11 martie 2021 şi 14 aprilie 2021.

La ultima modificare a indicatorilor tehnico-economici din 14 aprilie 2021, valoarea totală a investiției era de 59.511.897,43 de lei, respectiv 12.209.071,36 de euro.

În condiţiile în care în anul 2014, municipalitatea a demarat reabilitarea teatrului bazându-se pe suma de cinci milioane de euro, acum s-a ajuns aproape la o valoare triplă.

La ultima licitaţie au participat trei asocieri de firme

În august 2021, Cosmin Andrei a anunţat că trei asocieri de firme, cu mulţi subcontractanţi, în total 21 de firme, au depus oferte la licitaţia vizând continuarea lucrărilor la teatru. Cele trei asocieri de firme sunt: Conest – Otis Star Grup Iaşi; D&D Construct Botoșani – Aedificium Projektentwicklung Cluj Napoca; Sud Est Construct Bucureşti – Romconstruct Holding Grup Bucureşti – IGV Construct & Consulting Bucureşti – Low Consulting M&A Botoşani – Meşteri Pricepuţi Jilava.

Pe 18 februarie 2022, Cosmin Andrei a declarat că Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, instituţie care a supervizat licitaţia, a dat un aviz conform condiţionat. Chiar şi înainte de acest aviz, ANAP a transmis unele recomandări de care comisia nu a ţinut cont şi a declarat un câştigător. În cele din urmă, comisia de organizare a licitaţiei a trebuit să declare toate cele trei oferte ca fiind neeligibile pentru această lucrare.

Una dintre firme a contestat decizia comisiei la CNSC, însă nu a avut câştig de cauză.

Primarul Cosmin Andrei este convins că licitaţia demarată marţi se va derula fără probleme, în condiţiile în care firmele care vor dori să participe sunt familiarizate deja cu documentaţia.

A doua finanţare europeană pentru Teatrul „Mihai Eminescu”

Municipalitatea dispune de aproximativ cinci milioane de euro, pentru repunerea în valoare a Teatrului „Mihai Eminescu”. Diferenţa de până la valoarea totală a investiţiei, va fi asigurată de către primărie, prin contractarea unui credit. Prin hotărârile votate în deliberativul local, municipalitatea şi-a luat angajamentul de a acoperi aceste costuri.

Aceasta este a doua finanţare europeană, prima, tot de cinci milioane de euro, fiind obţinută în exerciţiul financiar 2007 – 2013. Lucrările la Teatrul „Mihai Eminescu” au început în august 2014, însă au fost oprite în 2015, când s-a anunţat că sunt necesare necesare lucrări suplimentare de consolidare. Niciun oficial din primărie nu a avut atunci curajul să-şi asume costul acestora, estimat la un milion de euro. La 31 decembrie 2015, dată la care investiţia trebuia finalizată, lucrările ajunseseră la un stadiu de doar 20%.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...