vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BT50 misiuni ale pompierilor botoșăneni, în ultimele două zile

50 misiuni ale pompierilor botoșăneni, în ultimele două zile

Pompierii și salvatorii SMURD au fost la datorie, în județul Botoșani, în acest sfârșit de săptămână. Aceștia au avut 50 de misiuni de protejare a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 25 intervenții pe zi.

„S-a acționat pentru stingerea a patru incendii, acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 25 de persoane care aveau probleme medicale, dar și pentru asigurarea măsurilor p.s.i. pe timpul desfășurării unor evenimente cu public numeros sau pe timpul aterizării/decolării elicopterului SMURD. La aceste evenimente se adaugă 14 activități de informare preventivă a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea incendiilor și patru misiuni de verificare a secției ATI de la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” Botoșani”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Patru incendii în două zile

Două locuințe, un autoturism și aproximativ 25 de tone de furaje au fost afectate în urma unor incendii, produse în ultimele două zile. Potrivit reprezentanților ISU Botoșani, pagubele depășesc 100.000 de lei. Incendiile au avut loc în Ștefănești, Zăicești (comuna Bălușeni), Dracșani (comuna Sulița) și Hilișeu Cloșca (Hilișeu Horia), iar pompierii spun că au reușit să protejeze alte bunuri în valoare de aproximativ 270.000 lei.

La Bălușeni, au ars aproximativ 25 de tone de furaje din cauza unui foc aprins în aer liber și lăsat nesupravegheat, iar la Hilișeu Cloșca, bunurile dintr-o casă au luat foc de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile.

La Dracșani, incendiul a izbucnit după ce proprietarul a încercat să aprindă focul cu benzină, în timp ce la Ștefănești un autoturism a fost cuprins de flăcări din cauza unui scurtcircuit. Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total 43 de pompieri militari și voluntari.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...