sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAccident cumplit cu un bărbat căzut printre balustrade (video)

Accident cumplit cu un bărbat căzut printre balustrade (video)

Unii botoşăneni nu ştiu când să se oprească din petrecut şi ajung să aibă de suferit. Asta a păţit şi un bărbat, care a ajuns la Iaşi după ce a căzut printre balustradele de la casa scării, în blocul în care locuieşte.

Incidentul a avut loc într-un cartier din Botoșani. Deşi într-o avansată stare de ebrietate bărbatul, în vârstă de 66 de ani, s-a decis să plece de acasă, însă a apucat să facă doar câţiva paşi. Asta pentru că, după ce a coborât o treaptă pe scările ce duc de la etajul unu la parter, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut în gol printre balustrade. Zgomotul puternic a alertat vecinii şi familia, oamenii sărindu-i imediat în ajutor.

Bărbatul s-a lovit puternic de cimentul de la pater, dar a dat şi cu capul de geamul unei uşi de la scară, în cădere. Un echipaj cu medic de la Ambulanţă a ajuns la faţa locului, fiindu-i acordat primul ajutor imediat. „Pacientul prezenta un politraumatism prin cădere de la înălţime, cu mai multe plăgi la nivelul scalpului şi stare de ebrietate. A fost stabilizat şi transportat la Urgențe pentru mai multe investigaţii”, a precizat medicul Bogdan Ursu, din cadrul SJA Botoșani.

Ulterior, după ce a fost examinat, bărbatul a fost dirijat către spitalul de neurochirurgie Iaşi, din cauza unor traumatisme craniene grave suferite în urma căderii.


Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...