spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTBolnav în sevraj evadat pe geam

Bolnav în sevraj evadat pe geam

Clipe de panică pentru personalul medical din cadrul unei secții a Spitalului Judeţean de Urgenţă, după ce un pacient a evadat sărind pe geam.

Un pacient cu Covid, internat de cinci zile în spital, în cadrul Secţiei Pneumologie, a pus pe jar întreg personalul şi a dat bătăi de cap angajaţilor unităţii din cauza stării de sevraj etanolic în care se afla. În vârstă de 67 de ani, acesta se afla internat într-unul dintre saloanele de la etajul 1 al unităţii sanitare.

Totul a început din seara zilei de marţi, de când paceintul a început să devină foarte agitat. Acesta intrase în sevraj din cauza lipsei de alcool, motiv pentru care a încercat de mai multe ori să părăsească secția. La un moment dat, personalul medical l-a găsit pe bărbat pe holul secţiei, cu tot cu lenjeria de pat, acesta fiind condus înapoi în salon.

Spre miezul nopţii, bărbatul a smuls instalaţia de oxigen care ieşea din perete, personalul fiind alertat de ceilalţi pacienți. Speriate de faptul că oxigenul concentrat ieşea din instalaţie necontrolat şi umplea salonul, asistentele au deschis geamul pentru a se aerisi încăperea şi au alertat serviciul 112 şi pompierii. Între timp, însă, profitând de faptul că geamul era deschis, bărbatul a sărit pur şi simplu pe fereastra deschisă.

Pacientul a fost reperat de cadrele medicale

Speriate, cadrele medicale au alertat şi personalul din cadrul Unităţii de Primiri Urgențe (UPU), crezând că acesta a căzut de la etaj şi a fost rănit grav. Doar că la parter nu „aterizase” nimeni, bărbatul fiind de negăsit. După câteva minute de uluială, în care personalul medical nu a realizat unde era bărbatul, aceştia au constatat că pacientul aterizase pe copertina de deasupra intrării în spital, care se află chiar sub geamul salonului, la doar câţiva centimetri mai jos. Bărbatul a fost recuperat de cadrele medicale, care au reuşit să îl liniştească ulterior.

„Din fericire pacientul nu a fost rănit în urma acestui incident. După ce a fost calmat, acesta a fost direcţionat către secția de Psihiatrie pentru investigaţii şi tratament de specialitate”, a precizat economista Doina Caba, managerul SJU Mavormati.

Aceasta a declanşat şi o anchetă internă a nivelul unităţii sanitare, pentru a se verifica dacă au fost respectate toate procedurile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...