vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTÎnvățământul dărăbănean, din nou în doliu

Învățământul dărăbănean, din nou în doliu

Învățământul dărăbănean este, din nou, în doliu după ce marți s-a stins din viață educatoarea Alexandrina Măciucă care a ținut de mână, a îndrumat și educat peste 25 de ani zeci de generații de copii. Aceasta și-a desfășurat întreaga activitate profesională la Grădinița nr.5.

„Sub îndrumarea doamnei Măciucă Alexandrina și-au făcut ucenicia majoritatea educatoarelor din oraș și împrejurimi, a fost și va fi un exemplu pentru noi toți prin entuziasmul, devotamentul și puterea sa de muncă. Probabil că, acolo sus, Dumnezeu avea nevoie de o educatoare așa ca ea, ca să le spună îngerilor, cu glasul ei blând, povești, să-i învețe poezii și jocuri. Conducerea Școlii Leon Dănăilă împreună cu cadrele didactice transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate”, este mesajul conducerii Școlii Gimnaziale „Leon Dănăilă” din Darabani.
Dumnezeu să-i odihnească!
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
86 %
4.7kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...