vineri, septembrie 19, 2025
AcasăLocal BTGospodărie în pericol din cauza unui incendiu

Gospodărie în pericol din cauza unui incendiu

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, într-o gospodărie din localitatea Tudor Vladimirescu. Flăcările au cuprins o anexă folosită de proprietar ca bucătărie de vară.

Vecinii au observat focul și au sunat după ajutor. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă și la casă.

A fost înlăturat și pericolul de explozie, din interiorul clădirii fiind scoasă o butelie. Au ars anexa și bunurile din interior. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii fac o serie de recomadări:

✔ efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;

✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

✔ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

✔ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

✔ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
20.6 °
19.4 °
46 %
1.5kmh
62 %
vin
22 °
S
26 °
D
28 °
lun
27 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Soluții există dacă ai materialele potrivite

EDITORIAL

Copil fiind în clasele primare și îndoctrinat până peste cap de propaganda comunistă din acei ani, consideram o povestire a bunicului meu drept un...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...