marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTPolițiștii botoșăneni au lansat „Săptămâna prevenirii criminalității”

Polițiștii botoșăneni au lansat „Săptămâna prevenirii criminalității”

În perioada 22 – 27 mai a.c., Poliția Română organizează, la nivel național, o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. „Dacă vrei să afli cum poți preveni să devii victima unei infracțiuni sau care sunt soluțiile la problemele pe care le întâmpini, dacă vrei să vorbim despre consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni și care este limita dintre legal și ilegal, te așteptăm să participi la activitățile organizate de specialiștii în prevenirea criminalității”, este mesajul reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

În perioada 22 – 27 mai a.c., Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, organizează cea de a XVI-a ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. „Obiectivul acestor acțiuni este informarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni”, se menționează într-un comunicat de presă emis astăzi de IPJ Botoșani. Astfel, specialiștii în prevenirea criminalității vor organiza, atât la nivel național, cât și local, activități în spații publice, structurate pe domenii de prevenire, selectate în baza priorităților de acțiune ale Poliției Române pentru anul 2022, în colaborare cu parteneri instituționali, în cadrul cărora vor fi abordate teme precum discriminarea, violența domestică, disparițiile de minori, siguranța pe stradă și acasă, precum și siguranța în mediul online.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
33 %
5.7kmh
66 %
mar
26 °
mie
10 °
joi
5 °
vin
11 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...