spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTContinuă să se toarne asfalt pe drumul spre Târgu Frumos (video)

Continuă să se toarne asfalt pe drumul spre Târgu Frumos (video)

Constructorii care lucrează la modernizarea drumului DN 28B Botoșani – Târgu Frumos au început să toarne primele straturi de asfalt pe porțiunea din județul Botoșani. Astfel, săptămâna trecută s-au turnat mixturi asfaltice pe un sens din sectorul Flămânzi – Copălău, apropiindu-se de satul Cotu (comuna Copălău).

„Pe sectorul Hârlău – Botoșani se lucrează la poduri, podețe, sistem rutier strat de piatră spartă, lărgirea drumului prin efectuarea casetelor stânga / dreapta și mixtură asfaltică strat de bază și strat de legătură începând de astăzi (n.r. – luni, 23 mai a.c.). Săptămâna trecută, s-au turnat 6.000 de tone de mixturi asfaltice, iar săptămâna aceasta se vor turna alte 6.000 de tone”, a declarat Nicu Popovici, purtător de cuvânt în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, unitate ce supervizează lucrările.

Mixturi asfaltice și în zona comunei Frumușica

Ieri, de exemplu, s-au turnat mixturi asfaltice pe un alt sector în zona comunei Frumușica. Conform protocolului, la finele fiecărei zi reprezentanții DRDP Iași ajung în teren, verifică lucrările efectuate și se stabilesc lucrările care urmează să aibă loc ziua următoare, dar și cantitățile de materiale necesare. Totodată, la sfârșitul fiecărei luni se face o analiză cu privire la stadiul lucrărilor. Următoarea analiză ar urma să aibă loc zilele viitoare, însă, potrivit ultimei analize efectuată înaintea Sărbătorilor Pascale, lucrările pe acest drum fuseseră executate în proporție de 24 la sută. Cu ce s-a realizat luna aceasta, stadiul lucrărilor ar putea să ajungă la 35% (n.r. – în sezonul rece nu au putut fi efectuate lucrări din cauza temperaturilor scăzute).

În schimb, pe tronsonul Copălău – Zăicești, unde au fost dezafectate dalele din beton, constructorii continuă lucrările de aducere la cotă a stratului de fundație din piatră spartă, operațiunea fiind premergătoare așternerii celor trei straturi de mixtură asfaltică. Astfel, reprezentanții DRDP Iași speră ca în prima decadă a lunii iunie să se toarne și pe acest segment primele straturi de mixturi asfaltice. În acest context, oficialii DRDP Iași au reiterat apelul la înțelegere din partea conducătorilor auto pentru disconfortul produs, cu recomandarea de a circula cu atenție și cu respectarea semnalizării instituite pe sectoarele cu lucrări.

Prin urmare, cel puțin pentru încă o săptămână, cea mai bună variantă de deplasare spre Iași pentru șoferii din Botoșani rămâne ruta alternativă prin Vorona-Tudora-Lespezi-Pașcani, și apoi pe DN 28A Pașcani-Târgu Frumos-Iași. Cel mai probabil, pe varianta prin Flămânzi-Prăjeni-Plugari se va putea circula cât de cât normal începând de luna viitoare, însă tot cu ocolire de la Lebăda prin Orășeni Deal-Cristești-Coșula. Asta până ce constructorii vor reuși să toarne mixturi asfaltice pe întreg tronsonul Copălău-Flămânzi, dar și pe segmentul Zăicești–Copălău.

Lucrări începute anul trecut

Modernizarea DN 28B a început anul trecut. Investiția este realizată de CNAIR, cu sprijinul asocierii care a câștigat licitația – Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL (lider) – Mavgo Holding SRL- Vahostav SK – Trameco SA. Lucrările presupun modernizarea a peste 71 de kilometri, din care circa 32 de kilometri pe teritoriul județului Botoșani.

Proiectul prevede o lărgire a carosabilului, lățimea totală a platformei drumului fiind de 9 metri, 99 de kilometri de șanțuri betonate și rigole carosabile, 59 de podețe noi și alte 48 reabilitate, 9 poduri, dintre care unul nou, aproape 3 kilometri de trotuare, 12 parcări, amenajări de drumuri laterale, precum și o serie de lucrări de siguranța circulației, care includ parapeți metalici, indicatoare și marcaje rutiere. Investiția ar urma să fie realizată în maxim 24 de luni, adică în toamna anului viitor.

Video cu ultimul segment asfaltat luni, 23 mai a.c.

Video asfaltare spre Cotu-Copălău

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...