duminică, mai 11, 2025
AcasăLocal BTZeci de elevi chiulangii, scoși din baruri de polițiști

Zeci de elevi chiulangii, scoși din baruri de polițiști

În urma unei activități privind combaterea absenteismului şcolar, desfășurate de Poliția Locală, 27 de elevi au fost găsiți în incinta unor localuri, în timpul orelor de curs.

În cadrul acțiunii, au fost verificate opt societăți care își desfășoară activitatea lângă unități de învățământ, fără a fi constatate fapte de natură contravențională (vânzarea produseor din tutun și a băuturilor alcoolice minorilor). Acțiunea, desfășurată în perioada 10-13 mai, a avut drept scop identificarea agenţilor economici care comercializează către minori produse din tutun, băuturi alcoolice și verificarea legalităţii activităţii comerciale desfăşurate de către agenţii economici din imediata vecinătate a unităţilor şcolare.

„În conformitate cu atribuțiile reglementate de art. 10 din Legea nr. 155/2010, polițiștii locali vor continua activitățile de verificare și control, la începutul sezonului cald acțiunile vor urmări respectarea îndeplinirii condițiilor de funcționare a teraselor estivale”, se arată în comunicatul emis de instituție.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
7.2 °
6.1 °
91 %
3.6kmh
100 %
D
12 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
J
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...