joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTFemeie trimisă la pușcărie, după ce și-a ucis soacra

Femeie trimisă la pușcărie, după ce și-a ucis soacra

O femeie din municipiul Dorohoi, care în vara anului trecut și-a ucis soacra în urma unui acces de furie, a fost condamnată definitiv la 11 ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi.

Sentința definitivă a fost pronunțată miercuri de magistrații Curții de Apel Suceava. Aceştia au redus pedeapsa inițială dictată de Tribunalul Botoșani. Găsită vinovată de comiterea infracțiunii de violență în familie sub forma omorului, Liliana Ghiduc este încarcerată deja în Penitenciarul Bacău, ea fiind arestată preventiv după comiterea faptei.

Crimă comisă la beţie 

Crima a fost comisă în dimineața zilei de 10 august 2021, când Liliana Ghiduc, acum în vârstă de 51 de ani, s-a pus pe băut. Căsătorită de mai mulți ani, femeia locuia împreună cu soțul și cu mama soacră în vârstă de 83 de ani, care avea o stare precară de sănătate din cauza vârstei înaintate.

Relația noră-soacră a fost una tensionată încă de la începutul căsniciei, în timp apărând diferite conflicte, care degenerau și în agresiuni. Pe fondul acestor relații tensionate, în acea dimineață, când soțul era plecat la serviciu, Liliana Ghiduc a început să consume băuturi alcoolice, după care a ajuns în camera bătrânei.

Prinsă de mână de soacră, Liliana Ghiduc s-a enervat și a reacționat violent. A început să o lovească cu ce a prins la îndemână – cu un scaun, cu o găleată și cu alte mijloace contondente – peste corp, dar în special în regiunea capului, până când bătrâna și-a pierdut cunoștința, după care a sugrumat-o.

Fapte recunoscute în faţa anchetatorilor 

Crima a ieșit la iveală când soțul a revenit acasă și și-a găsit soția plină de sânge, iar mama decedată, cu multiple urme de violență la nivelul capului. Bărbatul a cerut ajutorul unei vecinei, care este cadru medical, iar aceasta a sunat imediat la 112, însă echipajul de ambulanță sosit la fața locului a constatat decesul victimei.

Reținută pentru cercetări, Liliana Ghiduc a recunoscut fapta și a declarat că totul s-a întâmplat pe fondul relațiilor tensionate dintre ea și soacră, precizând că a lovit victima cu un scaun negru și o găleată albă, tot conflictul durând circa 10 minute. Audiată și în instanță, femeia a declarat că nu-și amintește dacă a sugrumat-o pe bătrână, însă concluziile medico-legale au fost fără echivoc.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
93 %
2.2kmh
100 %
joi
8 °
vin
10 °
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...