duminică, octombrie 19, 2025
AcasăLocal BTȘoferiță ajunsă cu mașina într-un cap de pod (video)

Șoferiță ajunsă cu mașina într-un cap de pod (video)

O femeie a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod. Evenimentul s-a produs la intrarea in comuna Vorona, în urmă cu puțin timp.

La fața locului au ajuns pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

La locul accidentului, pompierii au constatat că femeia, în vârstă de 40 ani, era încarcerată, fiind conștientă. Pentru a o extrage din mașină, salvatorii au tăiat stâlpul și portiera din stânga-spate. Șoferița a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.5 °
41 %
7.6kmh
89 %
D
11 °
lun
10 °
mar
13 °
mie
15 °
J
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt momente când toată lumea află că mergi la spectacol.

EDITORIAL

Acum mulți ani, la un liceu din Franța, am aflat cu surprindere că nu pot asculta elevii la clasă dacă spun că sunt obosiți....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...