vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTBotoşănenii, parteneri ai primăriei în realizarea SIDU

Botoşănenii, parteneri ai primăriei în realizarea SIDU

Municipalitatea botoşăneană a demarat procedura de actualizare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), pentru perioada 2021 – 2027. Această actualizare se realizează în cadrul proiectului „Eficiență și performanță în administrația publică locală a Municipiului Botoșani”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020.

Potrivit conducerii primăriei, documentul strategic are rolul de a reflecta viziunea, obiectivele strategice și direcțiile sectoriale de dezvoltare a municipiului, prin implicarea factorilor de decizie, a oamenilor de afaceri și populației din municipiu, pentru stabilirea unui consens în ceea ce privește viitorul municipiului Botoșani, precum și pentru a stabili prioritățile și criteriile pentru absorbția de fonduri comunitare alocate pentru perioada 2021 – 2027.

Pentru ca SIDU să reflecte nevoile și gradul de mulțumire privind condițiile existente, precum și prioritățile de dezvoltare viitoare, botoşănenii sunt rugaţi să se implice în acest demers, prin completarea unui chestionar.

Acest chestionar se găseşte la adresa:  https://docs.google.com/…/14uoIShzQxc7PkbWOzmwvr8l…/edit

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...