spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTRecenzarea pe teren a fost amânată

Recenzarea pe teren a fost amânată

Pe 27 mai, etapa de autorecenzare a ajuns la final. De astăzi ar fi trebuit să înceapă colectarea datelor de pe teren cu ajutorul recenzorilor, însă acest lucru s-a mai amânat cu câteva zile. Asta deoarece încă se lucrează la sincronizarea hărților și a sectoarelor.

„Se lucrează la sincronizarea hărților și a sectoarelor. De asemenea, un alt motiv pentru care s-a amânat recenzarea din ușă în ușă este faptul că, la nivel național, sunt probleme cu găsirea recenzorilor de teren, mulți renunțând, însă la Botoșani nu avem astfel de probleme până acum, a explicat Valentin Popa, directorul Direcției Județene de Statistică (DJS) Botoșani.

Potrivit acestuia, se preconizează ca intrarea în teren să înceapă de vineri, 3 iunie.

„În această etapă de început, recenzorii, împreună cu coordonatorii, își studiază sectoarele, locuințele și constată cel puțin limitele de sector, dacă există suprapuneri, etc. De asemenea, studiază metodologia și își planifică vizitele în teren, câte locuințe pe zi , astfel încât să poată cuprinde tot sectorul pe care îl au de recenzat”, a declarat Valentin Popa.

Gradul de autorecenzare din județ a trecut de 50 la sută

La nivelul județului, peste 210.000 de persoane s-au autorecenzat, în perioada 15 martie – 22 mai, potrivit informațiilor transmise de Direcția Județeană de Statistică. Datele au fost centralizate la finalul zilei 70 a etapei de autorecenzare pentru Recensământul Populației și Locuințelor, când în evidențele informatice erau completate 210.849 de chestionare (57,6 %). Dintre acestea 78.414 (52,6 %) reprezintă populația din mediul urban și 132.435 (61,1 %) din mediul rural.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...