vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTTrofeul concursului de muzică 'Inocenţă de copil', câştigat de un botoşănean

Trofeul concursului de muzică ‘Inocenţă de copil’, câştigat de un botoşănean

Trofeul celei de-a VI-a ediţii a Concursului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii “Inocenţă de copil” a fost câştigat de botoşăneanul Eric Alexandru Crăcană, în vârstă de 12 ani.

La concurs s-au înscris peste 85 de copii, iar după preselecţii au mai rămas în cursă doar 30. Aceştia au fost împărţiţi pe două grupe de vârstă, 7 – 13 ani şi 14 – 18 ani. Marele premiu a fost adjudecat de Eric Alexandru Crăcană, din Botoşani.

La categoria 7 – 13 ani, Daria Muşat, din Buzău, s-a clasat pe locul III, Bernice Vasiliu, din Vrancea, a obţinut locul II, în timp ce locul I a fost câştigat de Giulia Elena Haidău, din Iaşi, potrivit Agerpres.ro. La categoria 14 – 18 ani, premiul III i-a revenit vrâncencei Maria Ciubotaru, premiul al doilea a ajuns la Ialomiţa, la Bianca Iancu, în timp ce premiul I a fost câştigat de Amalia Blejoiu, din Vaslui.

Din juriul concursului au făcut parte Horia Moculescu, Viorel Gabrilă şi Nico. Concursul, organizat de Centrul Cultural Vrancea, sub egida Consiliului Judeţean Vrancea, a avut loc, de Ziua Copilului, în Crângul Petreşti de lângă Focşani.

În deschiderea evenimentului, cursanţii Şcolii Populare de Artă, de la clasele Pictură şi Design vestimentar, au organizat o expoziţie cu desene şi schiţe dedicate Zilei Internaţionale a Copilului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
20.6 °
15.5 °
85 %
1.5kmh
0 %
vin
31 °
S
24 °
D
31 °
lun
38 °
mar
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...