spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTOră de dirigenţie găzduită de Primăria Albeşti

Oră de dirigenţie găzduită de Primăria Albeşti

Elevii din clasa a V-a de la Şcoala Albeşti au participat luni la o oră găzduită de Primărie. A fost ultima oră de dirigenţie din acest an şcolar şi profesorul Carmen Macovei s-a gândit să le ofere elevilor o surpriză. „O oră altfel, în care, încă, mai căutăm răspunsuri la întrebarea <Cine sunt eu?>, de data aceasta raportându-ne la ideea de cetățenie activă, democratică, europeană. Despre cum e să fii cetățean european, despre valori, responsabilitate, obligații și drepturi a fost ultima lecție de dirigenție din clasa a V-a”, a declarat Carmen Macovei.

Copiii au vizitat Primăria Albești, au stat de vorbă cu viceprimarul Brăduţu Braşoveanu şi cu funcţionarii din cadrul serviciului contabilitate şi asistenţă socială. „După prezentările făcute, copiii au adresat întrebări, la care domnul viceprimar Brăduţu Brașoveanu a răspuns punctual. Dintre proiectele în derulare, cel mai mult i-a încântat că, în curtea școlii, va fi o sală de sport ultramodernă, de care speră să ajungă să se bucure și ei”, a mai spus Carmen Macovei.

Copii, primar pentru o zi

După ce s-au întors la școală, întrebați dacă și-ar dori să ajungă primari sau viceprimari, copiii au spus că-și doresc, iar următorul moment în activitate a fost „Primar pentru o zi”. Copiii au notat ce ar face ei dacă ar ajunge primari în Albești. Mulți s-au gândit la un centru pentru bătrâni, la un centru pentru animale, o cantină pentru elevii de la școală, o tabără de vară sau un centru pentru persoanele cu dizabilități.

Idei frumoase, realiste și necesare au luminat atmosfera și ne-au făcut să ne vedem într-un Albești mai european. Momentul final l-a constituit scrierea unor scrisori, ca un exercițiu de admirație, pentru primarul și viceprimarul comunei, în care și-au mărturisit impresiile de la întâlnirea din primărie, dar au transmis și ideile lor pe care le-ar pune în aplicare dacă ar ajunge edili”, a concluzionat Carmen Macovei.

      

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...