sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTMăsuri luate de autorități pentru sărbătoarea de Rusalii

Măsuri luate de autorități pentru sărbătoarea de Rusalii

În aceste zile, polițiștii botoșăneni, jandarmii, polițiștii de frontieră și pompierii vor fi la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de zilele libere, prilejuite de minivacanța de Rusalii, în siguranță.

Peste 250 de polițiști vor acționa, împreună cu alte structuri, atât în stradă, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru descurajarea oricăror fapte antisociale, cât și constituiți în echipe de cercetare penală, pentru a desfășura activitățile specifice în momentul în care se va impune acest lucru.

„Scopul prezenței noastre în spațiul public este unul preventiv, facem apel către cetățeni să respecte regulile de conviețuire socială, drepturile și libertățile celorlalți, pentru a evita astfel să fie implicați în evenimente nedorite. Din experiență, putem spune că excesul de alcool a contribuit, de cele mai multe ori, la comiterea de fapte antisociale, motiv pentru care vă recomandăm să fiți moderați și sub nicio formă, să nu vă urcați la volanul autovehiculelor dacă ați consumat orice cantitate de alcool.

Vom avea o prezență activă în zonele în care s-au înregistrat evenimente antisociale, în principiu, cu violență, pentru a preveni astfel de fapte, iar în situația în care aceste evenimente nu vot putea fi prevenite, nu vom ezita să luăm, cele mai drastice măsuri prevăzute de lege, față de persoanele care se fac responsabile de comiterea acestora”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Sunt vizate locurile în care se formează aglomerări de persoane, cluburile, discotecile, zonele de agrement.

Poliţiştii rutieri vor fi pe străzi

Polițiștii rutieri vor fi, de asemenea, prezenți pe arterele din județ, cu 11 autospeciale, dotate cu aparate radar, etilotest și DrugTest, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Împreună cu polițiștii vor acționa și cei din cadrul Biroului de Combatere a Criminalității Organizate. „Dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea unei astfel de fapte, nu ezitați să apelați 112 sau să vă adresați celui mai apropiat polițist”, a adăugat Delia Nenișcu.

Ordine asigurată de jandarmi

În minivacanța de Rusalii, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani își va concentra efortul atât în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță la manifestările religioase cu participare numeroasă, cât și pentru menținerea liniștii publice, în cadrul misiunilor executate în cooperare cu efective de poliție. Jandarmii botoșăneni vor fi prezenți la Mănăstirea Sfânta Treime din Știubieni, Mănăstirea Sfânta Treime din Balș și la Biserica Sfânta Treime din municipiul Botoșani, unde vor acționa pentru prevenirea faptelor de natură penală și contravențională la hramurile organizate în ziua de luni.

De asemenea, jandarmii vor monitoriza zonele de agrement și vor avea în atenție habitatele piscicole naturale din județ, controalele efectuate împreună cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani urmărind prevenirea și combaterea braconajului piscicol și cinegetic.

„Având în vederea încheierea anului școlar, le dorim copiilor să aibă o vară cât mai frumoasă și îi asigurăm că, la terminarea vacanței, ne vor găsi în apropierea școlilor din competență, pentru preîntâmpinarea unor posibile evenimente ce ar putea afecta siguranța elevilor și actul educațional. Recomandăm elevilor să nu se implice în incidente nedorite pe timpul concediilor petrecute împreună cu părinții sau în taberele școlare, să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de ordine publică, în mod direct sau să solicite sprijinul autorităților prin apel la numărul unic de urgență 112 în cazul unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

Salvatorii vor fi la datorie

Pompierii și salvatorii SMURD vor fi la datorie, în județul Botoșani, în perioada 11-13 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să acționeze pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieții, în situația în care se vor înregistra astfel de cazuri și pentru acordarea primului ajutor medical.

„Profitând de zilele libere, multe persoane vor merge în zonele turistice. Acestora le recomandăm să respecte toate măsurile de siguranță, atât pe timpul deplasării către obiective, cât și pe durata sejurului. În această perioadă, o atenție deosebită trebuie acordată copiilor, care din dorința de a se bucura de vară și de vacanța care a început deja, merg la scăldat. Nu de puține ori aceștia aleg zonele neamenajate. Aceste locuri pot fi periculoase, în special pentru persoanele care nu știu să înoate foarte bine, deoarece curenții sunt puternici, malurile abrupte, iar nivelul apei se schimbă brusc”, a subliniat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Pentru a preveni evenimentele nedorite, pompierii recomandă tuturor cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la scăldat:

– frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

– evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;

– evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;

– nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;

– nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;

– nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;

– nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;

– echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Reguli pentru cei care merg la iarbă verde

„Persoanelor care aleg să petreacă timpul la iarbă verde, le reamintim faptul că trebuie să respecte măsurile de prevenire a incendiilor și să aibă mare grijă la modul în care pregătesc grătarul. Precizăm faptul că este interzisă folosirea focului deschis la mai puțin de 10 metri faţă de locurile în care există materiale combustibile (lemn, hârtie etc.) sau la mai puțin de 40 de metri faţă de zonele cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili etc.).

Astfel, sfătuim cetățenii să aprindă focul la distanțe de siguranță, doar în locurile special amenajate și fără să folosească substanţe inflamabile. Nu trebuie aprinse focare direct pe sol pentru că flăcările se pot extinde la vegetație, într-o clipă de neatenție”, a adăugat Dorina Lupu.

Arderea trebuie supravegheată continuu, deoarece vântul ar putea schimba direcţia flăcărilor și chiar duce scânteile la distanţe mai mari, către zone împădurite sau cu vegetaţie uscată.

Este recomandat ca cetățenii să aibă la dispoziţie mijloace de primă intervenţie pentru stingerea rapidă a focului: un stingător de incendiu sau o rezervă de apă. Înainte de a pleca spre casă, locul pregătirii grătarului va fi verificat cu mare atenţie. Jarul trebuie stins, iar cenușa acoperită cu pământ.

Nu în ultimul rând, copiii trebuie supravegheați permanent pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia. Orice început de incendiu observat trebuie să fie anunţat la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi lichidat de către pompieri înainte de a produce pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti.

Măsuri luate de Poliţia de Frontieră

Având în vedere că, în acest sfârşit de săptămână, se celebrează sărbătoarea Rusaliilor şi, totodată, debutează vacanţa de vară pentru copii, Poliţia de Frontieră Română şi-a adaptat misiunile în scopul fluidizării traficului în punctele de trecere a frontierei, precum şi pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă. Poliţiştii de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

„Din experienţa anilor anteriori, este preconizată o creştere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei, sens in care, în funcţie de dinamica traficului, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv suplimentarea personalului. Pentru evitarea aglomerărilor, recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei”, a spus Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

Situaţie aparte în privinţa traficului de mărfuri

O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri, deoarece în această perioadă se constată o creştere a numărului mijloacelor de transport marfă, în mod special la graniţa cu Republica Moldova și Ucraina.

În Punctul de trecere a Frontierei Stânca, reprezentanții STPF Botoșani spun că timpul pentru efectuarea controlului documentelor de către polițiștii de frontieră asupra camioanelor se păstrează în media de 5 minute/camion, iar în această perioadă, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport.

Având în vedere că graniţa cu Republica Moldova și Ucraina reprezintă frontiera externă a Uniunii Europene, la acești timpi se mai adaugă și cei necesari efectuării controlului celorlalte autorități. În acest context, reprezentanții STPF Botoșani recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...