spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTSute de elevi botoşăneni au participat la activităţi vizând educaţia juridică

Sute de elevi botoşăneni au participat la activităţi vizând educaţia juridică

Proiectele „Susținem Educația juridică și medierea în școli la copii și adolescenți” şi „Fii avocat în școala ta!” au ajuns la final. Elevii din cele 21 de unităţi participante s-au implicat cu entuziasm, demonstrând că doresc să participe la activităţi interesante care să-i ajute pe viitor.

Aceste proiecte au fost realizate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Judecătoria Botoșani, Consiliul de  Mediere prin Corpul Profesional al Mediatorilor județul Botoșani, Baroul  Botoșani, VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie.

Au participat elevi de la: Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, Colegiul „Mihai Eminescu”, Colegiul „AT Laurian”, şcolile gimnaziale 7, 11, 13, „Sfântul Nicolae”, „Elena Rareş”, „Grigore Antipa”, „Sfânta Maria”, Liceul „Alexandru cel Bun”, Liceul „Grigore Antipa”, Liceul „Nicolae Bălcescu” Flămânzi, Liceul „Demostene Botez” Truşeşti, Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe”, Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Şcoala Gimnazială „Aristotel Crîşmaru” Drăguşeni, Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu – comuna Albeşti, Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi şi Şcoala Gimnazială Orăşeni.

Proiectele au urmărit: să îi ajute pe tineri să îşi asume responsabilităţi şi să militeze pentru drepturile lor; să contribuie la dezvoltarea comportamentul participativ al tinerilor; facilitarea accesului elevilor la cunoștințele fundamentale de drept; promovarea unei culturi juridice menite să încurajeze respectul față de lege, atitudinea civică în rândul elevilor; obținerea de beneficii majore prin educarea juridică a elevilor ce sunt viitorii cetățeni ai societății.

Activităţi la Judecătorie şi Parchet

Elevii s-au familiarizat cu prevederile Constituţiei, cu termenii justiţie, justiţie civilă, justiţie penală şi au participat la activităţi privind combaterea consumului şi distribuirii de droguri. Programul lor a mai inclus vizionarea unor materiale în format electronic de prezentare a prevederilor legale; vizite la Judecătorie şi Parchet; discuţii despre drepturile copilului: exerciţii de prezentare a unor puncte de vedere personale; jocul de rol.

Din grupul ţintă au făcut parte elevi din clasa a V-a până la a XII-a, cadre didactice și părinți.

Corpul Profesional al Mediatorilor Botoşani a desfăşurat activităţi în unităţile de învăţământ explicând scopul medierii şi scopul educativ al acesteia. S-a discutat şi despre fenomenul de violenţă în mediul şcolar.  De asemenea, au fost asigurate materiale informativ – educative cu privire la educația juridică şi mediere şi au fost organizate, cu elevii participanţi, roll-play-uri legate de diverse speţe, de conflicte şcolare, cu scopul de a-i determina pe elevi să conştientizeze eleganţa cu care disputele şcolare se pot soluţiona cu ajutorul unui mediator adult sau a unui mediator şcolar”, a declarat Carmen Truşcanu, jurist în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Ore de educaţie juridică

Avocaţii care s-au înscris în proiectul  “Fii avocat în şcoala ta!” au făcut ore de educaţie juridică, structurate în cinci module.

La Judecătoria Botoşani au avut loc mai multe întâlniri în sala de sedinţe, cu sprijinul vicepreşedintelui Simona-Elena Miron, care s-a asigurat de participarea colegilor judecători, avocaţilor şi grefierilor care au sprijinit elevii prin jocul de rol pe speţe concrete în sala de judecată. A fost organizată şi o activitate separată cu elevi de liceu care doresc să urmeze cursurile Facultății de Drept. La această activitate au participat elevi de  liceu de la Liceul de Artă şi colegiile „AT Laurian” şi „Mihai Eminescu”. Au avut loc şi ore de prezentare a profesiilor juridice şi a rolului acestora în societate, cu participarea unor judecători, procurori, avocaţi, grefieri, consilieri juridici, mediatori. Cu elevii de gimnaziu, sub coordonarea doamnelor judecător, am organizat dezbateri pe speţe concrete în care elevii au fost judecători, avocaţi, grefieri, reclamanţi, pârâţi, martori etc”, a concluzionat Carmen Truşcanu.

Demn de remarcat este faptul că toate persoanele implicate au participat la activităţi ca voluntari

Organizatorii celor două proiecte au transmis mulţumiri tuturor celor care s-au implicat, judecători, grefieri, avocaţi. Mulţumiri au fost adresate şi Asociaţiei VeDem Just pentru  Ghidul de Educație juridică intitulat „Elevul și Legea”, scris de judecător Cristi Danileț, pus la dispoziţie gratuit pentru elevii din județul Botoşani –  care au parcurs disciplina opțională Educație juridică.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...