spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTAu început înscrierile pentru BiblioVacanța

Au început înscrierile pentru BiblioVacanța

Au început înscrierile pentru cea de-a XII-a ediție a proiectului BiblioVacanţa, organizat de Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, din Botoșani, care se va desfășura între 27 iunie – 29 iulie. Astfel, doritorii se pot înscrie până pe 24 iunie pe site-ul www.bibliotecabotoșani.ro.

Cursurile vor debuta luni, 27 Iunie, orarul acestora urmând a fi anunțat pe site-ul și pagina de Facebook ale Bibliotecii Botoșani. Ca și în anii precedenți, Bibliovacanța propune comunității botoșănene o oferta de cursuri bogată și variată.

Anul acesta cei interesați vor participa la Știința pe înțelesul copiilor, Curs de germană (începători), Micii Reporteri, Curs de desen, Politică și relații internaționale/ Argumentare și oratorie, Matematică distractivă, Curs dedicat claselor V-VIII, dar și liceenilor, Scriere creativă (poezie/proză) și Curs de limba arabă. De asemenea, vor fi și lecții care vor fi incluse în Cursul de apărare împotriva manipulării prin informații false, propus în premieră în acest an, în cadrul Bibliovacanței.

„Considerând că proiectul nostru va constitui o ofertă culturală, și nu numai, foarte atractivă pentru toți botoșănenii, vă așteptăm la bibliotecă să pentru a petrece împreună o vacanță minunată”, au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
55 %
2.4kmh
61 %
mie
18 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...