spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTBotoșăneni blocați pe aeroportul din Suceava

Botoșăneni blocați pe aeroportul din Suceava

Peste 100 de pasageri care trebuiau să zboare în această dimineață de la Suceava la Bergamo – Milano, în Italia, printre care și mai mulți botoșăneni, sunt blocați de mai multe ore în Aeroportul „Ștefan cel Mare”. Asta după ce aeronava companiei Ryanair s-a defectat.

Potrivit monitoruldesuceava, cursa aeriană spre Bergamo ar fi trebuit să decoleze de la Suceava la ora 9:50, însă, și în momentul de față aeronava se află pe platforma aeroportului.

Veniți de la primele ore ale dimineții pentru a face formalitățile de îmbarcare, pasagerii au ajuns în pragul disperării după aproape șase ore de stat în aeroport și fără a avea o certitudine că vor reuși să plece în cursul zilei de astăzi. Ultima informație primită de pasageri a fost că avionul ar urma să decoleze în jurul orei 17:00.

Nemulțumirea oamenilor a fost și mai mare după ce timp de câteva ore au stat în containerul modular folosit ca terminal de plecări, acolo unde, spun unii dintre pasageri, la un moment dat nu mai aveau nici posibilitatea să cumpere o sticlă de apă sau alimente de la automatul existent, potrivit sursei citate.

Întârziere din cauza unei defecțiuni la aeronavă

Directorul Aeroportului ”Ștefan cel Mare” Suceava, Ioan Măriuța, a spus că motivul întârzierii este defecțiunea apărută la aeronavă. Ioan Măriuța a spus că o echipă tehnică va ajunge pe aeroport pentru remedierea defecțiunii și se estimează că avionul va decola spre Bergamo la ora 17:00.

Potrivit sursei citate, acesta a precizat că pasagerilor li s-a dat posibilitatea să iasă din aeroport pentru a aștepta în aer liber în perioada până la decolarea avionului, astfel încât să se evite aglomerația în interiorul aerogării. Directorul aeroportului a mai precizat că pasagerii zborului de Bergamo ar urma să primească alimente și apă din partea companiei aeriene.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...