vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTBărbat reținut după ce ar fi încercat să violeze două femei

Bărbat reținut după ce ar fi încercat să violeze două femei

Un bărbat din Suharău a fost reținut pentru 24 de ore după ar fi încercat să violeze două femei și ar fi furat o sumă de bani de la acestea. 

Întâmplarea s-a petrecut pe 16 iunie, când bărbatul în vârstă de 58 de ani, ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței a două femei de 92 și 77 de ani, ambele din comuna Suharău și, prin violență, ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu acestea.

Totodată, în timp ce una dintre victime a părăsit curtea locuinței, ar fi pătruns în locuință, de unde ar fi sustras o sumă de bani.

„La data de 23 iunie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 58 de ani, din comuna Suharău, cercetat sub aspectul comiterii a două infracțiuni de tentativă la viol și o infracțiune de furt calificat”, au transmis reprezentanții IPJ.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani și urmează ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...