spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BT„Cămăşi cu poveste și cântec”, pe Pietonalul Unirii (video)

„Cămăşi cu poveste și cântec”, pe Pietonalul Unirii (video)

„Costumul popular te înnobilează”, aceasta este concluzia manifestării „Cămăşi cu poveste și cântec”, organizată, ieri, de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, în cadrul proiectului transfrontalier – „Întoarcere la rădăcinile noastre comune”.

Artişti consacraţi, dar şi tineri care bat la porţile afirmării au ţesut pe scena amplasată lângă Muzeul Judeţean poveşti pentru suflet, completate cu muzică populară autentică. Manifestarea moderată cu suflet şi profesionalism de către Iustina Irimia Cenuşă, directorul
Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, a fost foarte apreciată de botoşănenii prezenţi în zonă.

Rareș Prisacariu, poezie despre Ie

Manifestarea a inclus momente artistice susținute de soliștii vocali ai Orchestrei Populare „Rapsozii Botoșanilor Ioan Cobâlă” – Elena Mândrescu, Petronela Rusu, Constantin Petrescu, Alina Huțu, Loredana Călin. Invitaţii au împărtăşit sentimentele, dorurile, amintirile unei cămăși de suflet. Povești despre cămășile tradiționale au spus şi Celina Gherghelaș, Ștefania Puiu, Carmen Cornaci, dar și tinerele talente: Amalia Șarpe, Dumitrița Diana Fedor, Teodor Gireadă, Elisabeta Șeremet, Andonia Gavril. Rareș Prisacariu, micuţul
care impresionează la orice apariţie publică, a spus o poezie despre ie. Toţi artiştii au primit în dar câte un buchet de sânziene.

„Să nu uitaţi că alături de limbă, tradiţii şi obiceiuri, costumul popular constituie o emblemă de recunoaştere, o marcă a identităţii etnice naţionale şi chiar religioase, un document cu valoare artistică şi istorică, care vorbeşte despre apartenenţa noastră la un popor şi de ce nu, vorbeşte despre apartenenţa noastră la un sistem de valori şi de credinţe. Povestea cămăşii mele mă face să-mi amintesc de străbunica mea, pentru că am moştenit-o de la dumneaei şi îmi dovedeşte încă o dată frumuseţea simplităţii şi a mentalităţii de altădată a acelor oameni tradiţionali. Să purtăm cum mândrie cămaşa, nu doar astăzi, ci în fiecare zi când avem ocazia”, a spus Daliana Bejan, referent în Compartimentul Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale din cadrul CJCPC.

Elena Mândrescu a fost artista care a încheiat manifestarea. Ea la transmis celor prezenţi să lase moştenire copiilor o ie şi o icoană, făcând referire şi la românii stabiliţi în străinătate care, ori de câte ori au ocazia, poartă cu mândrie costumul popular.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...