duminică, august 7, 2022
AcasăLocalPrimărie amendată cu 15.000 de lei de comisarii de mediu

Primărie amendată cu 15.000 de lei de comisarii de mediu

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani au mai amendat o primărie din județ. Este vorba de Primăria comunei Coțușca, sancționată cu 15.000 de lei.

Astfel, urmare a acțiunilor de inspecție și control pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de salubrizare a localităților din cadrul UAT Coțușca, care au avut loc pe 22 iunie a.c., comisarii de mediu au constatat implementarea sistemului de colectare separată de către UAT, respectiv existența punctelor de colectare și dotarea corespunzătoare a acestora, asigurarea și respectarea programelor (graficelor) de colectare separată, cel puțin pentru deșeurile din hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale, declarațiile privind Fondul pentru mediu au fost depuse la termen.

Măsuri cu termen pentru remedierea neconformităților constatate

Doar că, în momentul în care au verificat și documentele, comisarii de mediu au constatat că nu era atins nivelul pregătire pentru reutilizare și reciclare, sistemele de colectare separată a deșeurilor de către generatori (inclusiv populație) erau neutilizate și nu se respecta transportul separat (fără a fi amestecate) al deșeurilor colectate separat de la generatori.

Prin urmare, nu era îndeplinită ținta de reducere a cantității de deșeuri municipale transferată spre depozitate pentru anul 2021, iar în comună existau amplasamente pe care erau depozitate deșeuri în amestec.

„În sarcina comunei UAT Coțușca s-au stabilit 5 măsuri cu termen pentru remedierea neconformităților constatate și s-a aplicat o sancțiune contravențională, respectiv o amendă în cuantum de 15.000 lei pentru neatingerea țintei de colectare separată în vederea reciclării pentru anul 2021”, au precizat reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani

Totodată, comisarii de mediu au atras atenția că, potrivit legii, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani sau cu amendă, neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
23.8 ° C
24.8 °
22.8 °
57 %
7.9kmh
30 %
Dum
24 °
lun
30 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Trotinetele electrice încep să poarte urmele provocărilor din traficul botoşănean.

EDITORIAL

Acum ceva timp stăteam de vorbă cu un individ bine ancorat în realitatea politică autohtonă. Și, printre altele, mi-am exprimat îngrijorarea la ultimele manevre...

EPIGRAMA ZILEI

Tânăr vreau mereu să fiu Să trăiesc așa cum știu, Să scot doar prostii pe gură Când văd câte-o vergetură! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...