duminică, august 7, 2022
AcasăLocalMoarte cumplită pe motoscuter (video)

Moarte cumplită pe motoscuter (video)

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a avut parte de o moarte cumplită după un accident cu scuterul. Acesta urma să devină tată peste numai două săptămâni. Șocant este că pe scaunul din spate al scuterului era chiar mama viitorului bebeluș, însărcinată în 39 de săptămâni.

Accidentul a avut loc în localitatea Flămânzi, la puțin timp după miezul nopții. Bărbatul a mers în vizită la niște rude împreună cu iubita lui gravidă. În vizită a consumat și câteva pahare de vin, după care a decis să plece cu iubita spre casa. Amândoi au urcat pe scuter, fără cască de protecție, femeia în vârstă de 31 de ani ignorând sarcina aproape la termen. După ce au parcurs câteva sute de metri pe drumul recent asfaltat, bărbatul a pierdut controlul direcției. Astfel, scuterul scăpat de sub control a ieșit în afara carosabilului și a lovit un cap de pod. Bărbatul aflat la ghidon a fost proiectat în celălalt cap de pod, lovindu-se violent cu capul de acesta. A rămas inconștient pe ciment, cu fața în jos, într-o baltă de sânge. Iubita lui gravidă a fost aruncată și ea de pe scuter și a suferit mai multe răni.

Bărbatul nu a mai avut nicio șansă

Două ambulanțe, una cu medic SMURD și alta cu asistent, au fost trimise la fața locului pentru a prelua răniții.

“Ambulanța de terapie intensivă mobilă a fost solicitată pentru un accident rutier, cu două victime. Una dintre ele în stare foarte gravă, un pacient de sex masculin, secundar un politraumatism produs printr-un accident cu motoscuterul. Coma Glasgow 3. Prezenta un traumatism de mandibulă și un traumatism de planseu bucal. Din cauza stării grave a necesitat intubație orotraheală și dus pentru mai multe investigații. Pacienta de sex feminin, cu o sarcină în evoluție, 39 de săptămâni, stabilă din punct de vedere hemodinamic, a fost investigată și ulterior trimisa la consult ginecologic”, a precizat medicul Ramona Elena Guraliuc, șeful UPU-SMURD.

La câteva ore de la sosirea în spital, inima bărbatului a cedat, din cauza traumatismelor severe. Acesta avea practic capul strivit. “Din păcate, pacientul a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitat mai bine de 30 de minute, dar fără niciun rezultat. Din cauza leziunilor grave, nu a mai putut fi salvat. Prezenta leziuni la nivelul cutiei craniene, capului, feței, mandibulei și coloanei cervicale, precum şi traumatism toraco-abdominal”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, medic de gardă în cadrul UPU-SMURD.

Bebeluș scăpat ca prin minune

Ca prin minune, medicii au stabilit la spital că bebelușul era bine. După ce femeia a fost stabilizată la urgențe a fost internată la Maternitate, pentru ca sarcina să fie supravegheată de specialiști.

Cazul a intrat și în atenția polițiștilor care au deschis o ancheta pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
23.8 ° C
24.8 °
22.8 °
57 %
7.9kmh
30 %
Dum
24 °
lun
30 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Trotinetele electrice încep să poarte urmele provocărilor din traficul botoşănean.

EDITORIAL

Acum ceva timp stăteam de vorbă cu un individ bine ancorat în realitatea politică autohtonă. Și, printre altele, mi-am exprimat îngrijorarea la ultimele manevre...

EPIGRAMA ZILEI

Tânăr vreau mereu să fiu Să trăiesc așa cum știu, Să scot doar prostii pe gură Când văd câte-o vergetură! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...