spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTVaccinul împotriva varicelei lipseşte din farmacii. Boala poate duce la paralizie

Vaccinul împotriva varicelei lipseşte din farmacii. Boala poate duce la paralizie

Vaccinul Varilrix, pentru imunizarea împotriva varicelei lipseşte din farmacii. Medicul Gindrovel Dumitra, preşedintele Comitetului de Vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei a explicat pentru News.ro că vaccinul împotriva varicelei este contra cost şi că ar trebui introdus în schema naţională gratuită de vaccinare alături de alte vaccinuri, aşa cum se întâmplă în mai multe ţări europene precum Germania, de exemplu.

Medicul, alături de alţi specialişti din ţară au confirmat că există cazuri de îmbolnăvire, mai ales acum, în perioada în care nu mai există restricţii, precum masca.

La solicitarea News.ro reprezentanţii Farmexim au precizat că lipsa acestui vaccin este o problemă globală şi că producătorul a explicat că serul va fi pus din nou pe piaţă în luna noiembrie a acestui an, potrivit news.ro.

Vaccin opţional 

Vaccinul împotriva variolei nu este obligatoriu. „În momentul în care se prezintă un părinte cu un copil la noi, la medicii de familie, noi îi explicăm că ar putea să existe un vaccin împotriva unor boli infecto-contagioase care poate să se termine cu complicaţii, este vorba de varicelă, sau vărsatul mare cum i se mai spune popular. Practic, începând cu vârsta de 1 an, orice copil poate beneficia de acest vaccin, dar contra cost (n.red în farmacii acesta costă în jur de 200 de lei).

Părintele trebuie să vină, noi consultăm copilul, emitem o reţetă cu care merge în farmacie şi dacă există acolo el, poate fi cumpărat de către părinte şi ajunge la noi. Este foarte important, acest vaccin previne varicela, care poate determina îmbolnăviri, de cele mai multe ori uşoare, la copil. Însă anumite cazuri se pot complica, cea mai temută complicaţie fiind encefalita care are ca şi rezultat la final o paralizie sau pareză, practic acel copil poate să rămână paralizat toată viaţa, în scaunul cu rotile”, a explicat medicul Gindrovel Dumitra.  â

Complicaţii grave pentru adulţi

Varicela poate da complicaţii grave şi în cazul adulţilor nevaccinaţi şi care nu au făcut boala în copilărie. La adulţi cea mai mare ameninţare este ceea ce se numeşte Zona Zoster.

„Adulţii pot dezvolta forme mult mai severe în cazul în care nu au dezvoltat boala în copilărie, este binecunoscut faptul că boala durează aproximativ 14 zile, se manifestă prin febră, erupţie cutanată care la început se prezintă sub formă de vezicule, acestea devin pe parcurs purulente, iar apoi lasă cruste.

Adulţii pot să facă vaccinul, vedeţi, imunitatea oferită de către boală este pentru toată viaţa. Practic, odată ce ai făcut boala în copilărie, ar trebui să nu mai poţi să faci boala în timp ce eşti adult. Dacă adultul respectiv nu are istoric în ceea ce priveşte apariţia bolii, atunci evident că lucrurile sunt delicate din această perspectivă.

Însă, la adulţi cea mai mare ameninţare o reprezintă apariţia a ceea ce se numeşte Zona Zoster, care este determinată tocmai de acest virus varicelo-zosterian, practic boala se produce în copilărie, însă, acest virus rămâne cantonat la nivelul tecii nervoase, iar la bătrâneţe când persoana respectivă ajunge la un anumit nivel de imuno-deficienţă, se poate reactiva ca Zona Zoster.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...